Angajaţii din apărare şi ordine publică, în stradă: Avem Zero toleranţă pentru Ordonanţă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de angajaţi din apărare şi ordine publică au protestat, miercuri, la Galaţi, numulţumiţi faţă de inechităţile salariale şi de Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile fiscal bugetare în anul 2021, prin care salariile sunt îngheţate la nivelul lunii decembrie 2020.

Protestele au avut loc, în intervalul orar 10:00 -12:00, în faţa Prefecturii Galaţi. Angajaţii din apărare şi ordine publică au scandat: „Avem Zero toleranţă pentru Ordonanţă” şi au cerut guvernanţilor să aplice legea. 

„Suntem în stradă pentru că Guvernul ne-a păcălit. Lucrătorii din sectorii de apărare şi ordine pubică, începând cu 1 ianuarie 2021, sunt în urma celorlaţi lucrători din bugetul bugetar. Ceilalaţi au primit creşteri din legea unică de salarizare, noi nu. Nu vrem creştem creşteri salariale, cerem doar să se aplice legea”, a declarat George Hardun, liderul de sindicat Publisind Galaţi

„Sunt asistent medical la penitenciar. Eu nu beneficiez de legea salarizării pe Ministerul Sănătăţii. Muncesc la fel ca cei de la spital. Tot ca asistent medical, în aceleaşi condiţii” , s-a plâns un protestatar.

„Fiecare Guvern care vine continuă să ne taie din salarii şi sporuri. Ne-am săturat de aceste restricţii. Practic , statul este dator la noi cu 10 ani.  Am ajuns să iau cu 1000 de lei mai puţin la salariu faţă de un grefier de la Timişoara, ceea ce nu e normal”, spune un grefier la Tribunalul Galaţi.

La protest au participat sindicalişti din Sindicatul naţional al Poliţiştilor de Penitenciare din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Tulcea, membri ai Sindicatului Diamantul din cadrul Poliţiei Române, precum şi grefieri, membri ai Sindicatului Grefierilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi şi ai Sindicatului "Dreptarea" din Vrancea. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Protest în stradă din cauza majorării cu 50% a impozitului auto. Şofer: „Maşina e radiată deja, o mut pe alt oraş” VIDEO

Pensionarii gălăţeni, în stradă:„Nu cerşim, e dreptul nostru. Un guvern de patriHOŢI, nu de patrioţi”!

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile