Afacerist gălăţean arestat pentru proxenetism, şantaj, spălare de bani şi cămătărie. Prejudiciul imens produs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul unui cunoscut restaurant din Galaţi este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi într-un amplu dosar penal de proxenetism în formă continuată, şantaj în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Activitatea infracţională a inculpatului este veche de aproape 10 ani, potrivit informaţiilor din anchetă. Iniţial, inculpatul ar fi determinat două femei să se prostitueze, facilitându-le oferirea de servicii sexuale pe bani în diferite ţări europene. Aproape 300.000 de euro i-ar fi intrat în conturi numai din aceste surse.

„În perioada 2011 – august 2017, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a determinat două persoane vătămate, o altă inculpată şi pe o făptuitoare să înceapă practicarea prostituţiei, înlesnindu-le întreţinerea de raporturi/acte sexuale cu diferite persoane în Italia şi în alte ţări din Europa, obţinând în urma practicării prostituţiei de către acestea 300.000 de euro”, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

De asemenea, inculpatul a împrumutat mii de euro pentru care percepea dobânzi între 10 şi 15 la sută. În momentul în care persoana vătămată nu a mai putut să îi plătească dobânda lunară stabilită şi să îi restituie suma împrumutată, a ameninţat-o.  

Lungul şir ai infracţiunilor comise de omul de afaceri

„În privinţa infracţiunii de şantaj în formă continuată, s-a reţinut că inculpatul, după ce în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015 a împrumutat în trei rânduri uneia dintre persoanele vătămate menţionate suma de 5.000 euro, pentru care, iniţial, a perceput o dobândă de 10% pe lună, pe care a majorat-o ulterior la 15% pe lună, iar din momentul în care persoana vătămată nu a mai putut să îi plătească dobânda lunară stabilită şi, implicit, să îi restituie suma împrumutată, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – mai 2016, a ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă, în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial pentru sine, respectiv dobânzile stabilite şi suma împrumutată”, au stabilit procurorii.

Infracţiunile nu se opresc aici. În privinţa infracţiunii de şantaj, procurorii au stabilit că inculpatul a oferit servicii de cazare şi masă la o pensiune/restaurant. Deoarece o altă societate comercială nu a achitat în totalitate serviciile, inculpatul l-a ameninţat pe administrator, deşi serviciile au fost oferite „la negru”.

„După ce în toamna anului 2017, a oferit prestări servicii de cazare şi masă prin intermediul unei societăţi comerciale, care exploatează imobilul dintr-o localitate din judeţul Galaţi (pensiune/restaurant), pe care îl deţine în fapt, unei societăţi comerciale administrată de o persoană vătămată, iar ca urmare a neachitării în totalitate a prestărilor de servicii de către aceasta, la data de 30.05.2018, a ameninţat-o pe aceasta cu acte de violenţă, în scopul de a dobândi, în mod injust, un folos patrimonial pentru sine (întrucât prestările de servicii au fost oferite „la negru”), respectiv suma de 3.000 lei”, susţin anchetatorii.  

Tranzaţii ilegale cu maşini, terenuri şi ambacaţiune de lux

Procurorii au mai aflat că în perioada 2018 – 2021, inculpatul a ascuns bunul impozabil, respectiv un autoturism Cadillac Escalade, pe care îl deţine în fapt, deşi scriptic a transferat dreptul de proprietate asupra acestuia către concubinul surorii sale, prejudiciind bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale competente cu suma de 35.960 lei, reprezentând impozit pe mijlocul de transport.

În  privinţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, „s-a reţinut comiterea acesteia de către inculpat, prin atestarea, în mod nereal, într-un înscris intitulat <<contract de împrumut>>, datat 10.09.2019 şi pe care l-a semnat, că a primit, pe o perioadă de 5 ani, suma de 100.000 euro, fără dobândă, de la un făptuitor, înscris ce a fost depus la dosarul de urmărire penală de cel din urmă, în vederea producerii unor consecinţe juridice, respectiv pentru a dovedi deţinerea sumelor de bani folosite pentru edificarea, începând cu anul 2018, a unei construcţii (restaurant) pe un teren situat în intravilanul unei comune din judeţul Galaţi”.

În dosarul penal apare şi infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată. Pentru a ascunde sursa banilor, inculpatul ar fi făcut numeroase tranzacţii cu maşini, terenuri şi o ambarcaţiune de lux.

Vă recomandăm şi: 

Cum a reuşit o bandă de spărgători auto să bage spaima în şoferi. 24 de furturi în Galaţi, în două săptămâni!

 

Proxenet care trimitea fete să se prostitueze în Elveţia, Austria şi Germania, reţinut. O maşină de lux, ridicată de poliţişti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani