Un tânăr s-a împușcat mortal în abdomen în timpul unei partide de vânătoare, în Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incident grav în timpul unei partide de vânătoare, în județul Vrancea. Un tânăr, de 36 de ani, s-a împușcat din greșeală în abdomen. Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, la fața locului, însă nu a supraviețuit.

Un echipaj SMURD a intervenit la fața locului FOTO: Arhivă Adevărul

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, incidentul a avut loc sâmbătă 5 noiembrie, în satul Andreiașu de Jos.

S-a împușcat mortal în abdomen

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 12.30, am fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în timpul unei partide de vânătoare, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, s-a împușcat din greșeală, în zona abdomenului.

La fața locului a ajuns un echipaj medical de la SMURD, care i-a efectuat bărbatului manevre de resuscitare, timp de câteva minute. Din păcate, acesta nu a supraviețuit, fiind declarat decesul. 

„În prezent, se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ Vrancea.

Mașină a Poliției Vrancea, lovită de un șofer fără permis 

Tot în județul Vrancea, un tânăr le-a făcut zile fripte polițiștilor în cursul zilei de miercuri, 2 noiembrie. El a refuzat să tragă pe dreapta autoturismul pe care îl conducea. Ulterior, oamenii legii au aflat că pe numele său exista un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului.

S-a întâmplat pe raza comunei Homocea, unde polițiștii din cadrul Serviciului Rutier i-au făcut semn să oprească. Acesta însă a refuzat și a demarat în trombă, avariind totodată autospeciala de poliție.

„Astfel, echipajul de poliție a plecat în urmărirea acestuia, pe raza județelor Vrancea și Galați, fiind depistat ulterior de către polițiști, pe raza județului Galați. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul în cauză, în vârstă de 25 de ani, nu deținea permis de conducere, iar pe numele acestuia exista un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului”, potrivit Inpectoratului Județean de Poliție Vrancea.

În această cauză, polițiștii vrânceni au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și distrugere. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani