PORTRET: Eugenia Ştefănescu, sculptoriţa care s-a dedicat artei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Originară din nordul Moldovei, provine dintr-o mare familie de artişti. În studenţia petrecută la Iaşi, a fost eleva marelui scupltor român Ion Irimescu.

Chiar dacă s-a născut la Dorohoi şi a studiat la Iaşi, sculptoriţa Eugenia Ştefănescu este focşăneancă încă de la vârsta de 25 de ani, când prin căsătorie s-a mutat în oraşul de pe Milcov.

Sculptoriţa provine dintr-o familie numeroasă, cu mulţi artişti, tatăl, Nicolae Popovici Lespezi, fiind la vremea sa un pictor consacrat al Moldovei, la fel şi cele două surori Maria Mârza şi Elena Şuvei.

Discipola lui Ion Irimescu

„Am fost şase fraţi la părinţi. Două surori s-au făcut pictoriţe, eu sculptoriţă iar ceilalţi, chiar dacă nu au făcut studii în domeniu, s-au îndeletnicit cu pictura. La Iaşi am făcut toate studile, iar la Academia de Arte Frumoase l-am avut profesor pe marele maestru Ion Irimescu, care ne invita deseori în atelierul său de lucru. Era un om impunător şi extraordinar ca sculptor", îşi aminteşte Eugenia Ştefănescu.

S-a stabilit la Focşani în 1944, fiind repartizată ca profesor de desen la Liceul „Al. I. Cuza", unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte din activitate. Aici, împreună cu un grup talentat de elevi, a pus bazele unui cerc de sculptură, obiectele de fineţe realizate de aceştia devenind de multe ori materiale didactice pentru laboratoarele şcolii, în special cel de biologie.

Opere din lutul şanţurilor

În anul 1970, odată cu ieşirea la pensie, Eugenia Ştefănescu avea însă să-şi scoată la lumină realul talent de care dispunea, în „atelierul" din balconul apartamentului în care locuieşte fiind realizate majoritatea operelor sale.

„Lucram acasă în bucătărie şi în balcon. Din cauză că nu am avut un atelier adevărat, lucrările mele nu au fost de dimensiuni mari. Îmi aduc aminte că primul transport de lut l-am cărat din şanţurile care se săpau pentru complexul de internate de la Liceul Agricol. Era un lut pe care îl alegeam, pentru că cel nisipos nu merge la sculptură", spune sculptoriţa.

A împodobit hotarul Focşanilor

Eugenia Ştefănescu este autoarea mai multor expoziţii de sculptură, fiind o prezenţă activă la vernisajele colective ale Cenaclului Gheorghe Tattarescu şi Cenaclului Vrancea, dar şi la expoziţii judeţene, interjudeţene şi naţionale. Într-una dintre cronicile sale din presa anilor '70, criticul artistic Aurel Leon scria despre sculptura Eugeniei Ştefănescu că are „un lirism concentrat, cu trimitere precisă, care asemeni picăturii de parfum iradiază o stare plăcută, ceva între încântare şi duioşie".

Eugenia Ştefănescu are lucrări în colecţii de stat şi particulare, atât în ţară, cât şi în străinătate. Între operele create de ea se numără şi medalionul de bronz al Bornei de Hotar de la Focşani, monument simbolic al Unirii Principatelor Române de la 1859.

Întrebări şi răspunsuri:

Aveţi urmaşi în domeniu?

Am un nepot, Andrei, care este foarte talentat. Este arhitect în Capitală şi se îndeletniceşte şi cu sculptura. Chiar a câştigat un premiu recent pentru o lucrare. O altă nepoată este studentă la Regie, tot în Bucureşti, deci tangenţial se ocupă tot cu arta.

Ce vă consideraţi mai mult, vrânceancă sau botoşăneancă?

Aici am trăit cel mai mult, respectiv 67 de ani şi tot aici m-am realizat profesional. Păstrez însă nostalgia locurilor natale, unde mai am încă rude. Când eram mai vrednică şi mă deplasam cu usurinţă, mergeam în fiecare an la casa părintescă şi-mi petreceam acolo sărbătorile.

Ce-i place

Sunt artist şi ca toţi artiştii îmi place şi mie natura, de la care m-am inspirat nu de puţine ori în lucrările mele. De asemenea, ador foarte mult florile, oricum se numesc ele. Îmi plac de asemenea oamenii prietenoşi.

Ce nu-i place
Nu-mi place că îmbătrânesc şi nici că nu mai văd bine. Este şi motivul real pentru care nu mai lucrez de o bună bucată de timp. Poate dacă aş fi avut vederea mai bună, nu ar fi contat atât de mult vârsta şi mi-aş fi exersat mai departe pasiunea mea, sculptura.


Profil
Născută. 16 decembrie 1919, Dorohoi, judeţul Botoşani
Studii. Academia de Arte Frumoase Iaşi
Ocupaţia. Profesor pensionar
Hobby. Sculptura

Mai multe pentru tine:
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €