Moment de sinceritate a lui Victor Ponta la Focşani: „După nişte ani de guvernare s-ar putea să nu mai fim nici noi bine primiţi în mulţime”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul a încercat, prin această remarcă, să-i motiveze absenţa preşedintelui Traian Băsescu de la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române.

Premierul Victor Ponta a venit astăzi şi la Focşani pentru  a asista la manifestările dedicate împlinirii a 154 de ani de la mica unire de la 1859. Şeful executivului a avut parte de o primire călduroasă din partea celor prezenţi în Piaţa Unirii, în special oameni aduşi cu microbuzele din comunele judeţului. Acesta a remarcat că este pentru prima dată după multă vreme când la 24 ianuarie nu s-a mai huiduit.

„Oamenii nu au mai fost aşa de supăraţi, este prima dată după mult timp când nu s-au mai întâmplat lucruri rele şi este o stare de normalitate pe care ni-o dorim cu toţi. După nişte ani de guvernare s-ar putea să nu mai fim nici noi bine primiţi în mulţime. Cu cât stai mai mult la putere încep nemulţumirile”, a spus Victor Ponta la finalul manifestărilor.

El a dat de înţeles că absenţa preşedintelui Traian Băsescu de la manifestări a fost benefică.

De cealaltă parte, liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, nu a prididit cu laudele la adresa premierului.

„Mă adresez tinerilor şi spun că aveţi în faşă un prim ministru tânăr, cu forţă, inteligent, cu educaâie, şi dacă îi vom urma exemplul şi ne vom sprijini reciproc vom face din România ţara pe care ne-o dorim cu toţii”, a spus Marian Oprişan.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul