Medicii susţin necesitatea trecerii grupei sanguine pe cardul de sănătate. Pe vremuri, era o obligaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
grupa sanguină este importantă în detrminarea compatibilităţii

După 1990, prin transformarea buletinelor de identitate în cărţi de identitate, s-a renunţat inclusiv la trecerea grupei sanguine pe document.

Grupa de sânge este o caracteristică moştenită de la părinţi, care determină compatibilitatea cu alte persoane în situaţia unei transfuzii de sânge.

Sângele nu poate fi donat oricui, ci trebuie să existe o compatibilitate între persoane, de aceea este important pentru medici să cunoască din timp grupa de sânge, mai ales atunci când transfuzia este făcută de urgenţă.  Această problemă putea fi rezolvată prin cardul de sănătate, printr-o simplă menţiune obligatorie.

Au fost mai multe încercări în acest sens, din partea medicilor de familie, mai ales că ţara noastră se confruntă şi cu o situaţie delicată privind donatorii, dar factorii decizionali nu au rezolvat problema.

Medicii de familie au cerut ca determinările să se facă gratuit pentru pacienţi, în condiţiile în cardul de sănătate face referire la grupa sanguină, dar nu ca o obligaţie.

“În primul rând, determinarea grupei sanguine nu este obligatorie. Omul trebuie să meargă la un laborator şi să plătească din buzunarul său dacă vrea să-şi afle grupa sanguină. Iar medicul de familie are posibilitatea să treacă grupa sanguină a pacientului în informaţiile înscrise în cardul de sănătate, dar numai dacă cere pacientul acest lucru. Acelaşi lucru este valabil şi pentru factorul Rh, cât şi pentru persoanele care acceptă prelevarea de organe”, susţine medicul Grigore Hanţă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea.

Buletinul de identitate vechi oferea această informaţie

Până în anii '90 la obţinerea buletinului de identitate grupa sanguină era un înscris care nu avea cum să lipsească din document. Era chiar o obligaţie, prin Legea 5 din 18 martie 1971, care prevedea la articolul 12 că “titularul actului de identitate este obligat să se prezinte la organele sanitare pentru a cere înscrierea grupei sanguine, în termen de trei luni de la eliberarea actului”. Legea dădea posibilitatea părinţilor să înscrie în actele lor de identitate, la cerere, grupa sanguină a copiilor mai mici de 14 ani.

Şi specialiştii de la Institutul de Hematologie au susţinut reintroducerea grupei sanguine, de această dată în actul de identitate, necesitate impusă de realitate, mai ales în cazul accidentelor de circulaţie, când este nevoie de transfuzii de urgenţă chiar la faţa locului, cerere care a rămas, de asemenea, nerezolvată.

De ce este important să îţi cunoşti grupa de sânge

Grupele de sânge au fost descoperite de americanul Karl Landsteiner, în anul 1900. Iniţial, acesta a identificat doar grupele A,B şi 0, dar mai târziu a descoperit şi cel de-al patrulea tip de sânge, AB. Descoperirea sa i-a adus premiul Nobel pentru medicină.

“Literele simbolizează doi antigeni (substanţe care pot fi atacate de sistemul imunitar) denumite A şi B. Grupa de sânge A are doar antigenul A; grupa de sânge B are doar antigenul B; grupa AB îi are pe amândoi; grupa 0 nu are niciunul”, conform site-ului Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui.

Sângele nu poate fi donat oricui, ci trebuie să existe o compatibilitate între persoane. Cei cu grupa 0 sunt numiţi şi donatori universali pentru că pot dona la toată lumea, dar nu pot primi sânge decât de la persoane cu aceeaşi grupă. Persoanele din grupa AB+ pot dona sânge doar la cele din acelaşi tip de grupă, dar sunt primitori universali, în sensul că pot primi sânge de la orice grupă.

Grupele de sânge se moştenesc genetic de la părinţi la copii”, potrivit Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui.
În România, grupele sanguine sunt repartizate astfel: 43% - grupa A, 33% grupa 0, 16% - grupa B şi 8% grupa AB.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum sunt clasificate grupele de sânge şi compatibilitatea acestora. Care sunt cele mai întâlnite tipuri sanguine în România

STUDIU Cum se poate schimba grupa sanguină

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews