Doi adolescenți, la un pas de moarte după ce s-au urcat pe vagonul unui tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adolescenți s-au electrocutat vineri, 29 decembrie, în Gara Focșani, după ce s-au urcat pe un vagon al unui tren de marfă. 

Evenimentul a avut loc în Gara Focșani FOTO: vrancea24

Ei s-au apropiat prea mult de firele electrice și au provocat un arc electric. Au fost pur și simplu aruncați la pământ, iar la fața locului au venit salvatorii de la ambulanță, dar și echipaje de la polițe și pompieri.

Băieții au 14 ani, respectiv 15 ani și sunt conștienți.

”Sunt 2 victime constiente, 1copil-14 ani electrocutat, cu arsuri gr II-III, preluat de SAJ, 1copil-15ani, atac panica, preluat SMURD”, potrivit ISU Vrancea.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea spun că un băiat a suferit arsuri prin arc electric pe aproximativ 50-60 % din suprafața corpului, iar după acordarea îngrijirilor medicale a fost transportat la UPU Spital Focșani.

Celălalt băiat prezenta atac de panică și de asemenea a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe Focșani de către echipajul SMURD.

Băiatul cu arsuri mari este din comuna Răstoaca și se află în sala de operații. Este posibil ca acesta să fie trimis la București după ce va fi stabilizat.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi