Cauza morții preşedintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma: „E vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită a unei afecţiuni respiratorii“

0
Publicat:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că decesul preşedintelui CJ Vrancea, Cătălin Toma, a survenit ca urmare a evoluției unei afecţiuni respiratorii cu complicaţii cardio-vasculare.

Oamenii au aprins lumânări în memoria lui Cătălin Dumitru Toma FOTO CJ Vrancea

Ministrul Sănătăţii a venit cu lămuriri privind decesul lui Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea, care a murit la vârsta de 47 de ani: „E vorba de evoluţia nefavorabilă şi nefericită din punct de vedere medical a unei afecţiuni respiratorii, o viroză, ulterior cu complicaţii cardio-vasculare. Nu pot să fac comentarii legate de eventuale comorbidităţi pe care le avea domnul Toma, este şi legiferat ca atare”, a comentat Alexandru Rafila. 

Alexandru Rafila a mai afirmat că aceste infecţii virale, sezoniere, precum gripa, pot produce complicaţii chiar şi la persoane cu stare de sănătate aparentă bună şi pot să ducă l astfel de consecinţe. „Important, ca mesaj general, este ca atunci când avem o astfel de problemă, să ne prezentăm la medic din primul moment şi să încercăm să nu ducem pe picioare astfel de afecţiuni”, a mai spus ministrul pentru News.ro.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a murit sâmbătă dimineața, la vârsta de 47 de ani. El se afla internat la Institutul Matei Balș din București.

Înmormântarea fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, va avea loc joi, 22 februarie, la ora 11.00, la Jariștea.

Trupul neînsuflețit va fi depus luni, 19 februarie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, parohia Jariștea I, Centru.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat