Accidente în lanț pe drumul expres Pitești-Craiova. O autospecială de stingere s-a răsturnat pe carosabil. Pompierii, internați la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidente în lanț pe drumul expres Craiova-Pitești: un tir a lovit parapetul, trei mașini au fost implicate și o autospecială de stingere s-a răsturnat. Echipajul, conștient, a fost transportat la UPU Argeș.

Accidentele au avut loc pe drumul expres Craiova Pitești FOTO DRDP Craiova

UPDATE Pompierii, internaţi în stare stabilă la spitale din Piteşti

Cei cinci pompieri răniţi vineri seară, în urma răsturnării unei autospeciale pe Drumul Expres Craiova – Piteşti, în apropierea localităţii Albota, au fost internaţi la spitale din judeţul Argeş. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, aceştia sunt conştienţi şi stabili hemodinamic şi respirator.

Trei dintre pompieri au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar ceilalţi doi la Spitalul Militar de Urgenţă din acelaşi oraş. „Toţi se află sub supraveghere medicală, iar viaţa nu le este pusă în pericol”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.

Autorităţile au anunţat că instituţiile abilitate au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Știrea inițială

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a informat vineri că un accident s-a produs pe drumul expres Craiova-Pitești, după ce un tir a intrat în parapet.

De asemenea, alte trei mașini au fost implicate într-un accident ușor. La fața locului se așteaptă venirea poliției.

Totodată, pe timpul deplasării spre un accident rutier produs pe DX 12, în zona localității Lunca Corbului, o autospecială de stingere din cadrul Stației Scornicești s-a răsturnat pe carosabil în timpul deplasării spre un accident rutier produs pe DX 12, în zona localității Lunca Corbului, o autospecială de stingere din cadrul Stației Scornicești s-a răsturnat pe carosabil.

Toți cei cinci membri ai echipajului sunt conștienți, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost evaluați la fața locului și au fost transportați la UPU Argeș, a informat ISU Olt.

Potrivit DRDP Craiova, circulaţia este blocată pe Drumul Expres 12, după producerea celor trei accidente.

”Din cauza unui accident rutier, circulaţia rutieră pe DEx12, sensul Piteşti-Craiova, este închisă între nod Brosteni (legatura cu Albota) şi nod Negreni”, a transmis, vineri seară, DRDP Craiova.

La toate evenimentele sunt prezente echipele de la DRDP Craiova.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete