Ziua de 30 mai, termenul limită la care poţi cere o casă construită la jumătate de preţ. Care sunt condiţiile programului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Case Habitat for Humanity Cumpăna Constanţa Sursa HHR

Mai este o săptămână până la expirarea termenului de 30 mai până la care familiile pot aplica pentru o casă ce va fi construită la jumătate de preţ de Habitat for Humanity România.

În această toamnă se va desfăşura cea de-a 10-a ediţie a evenimentului de construire accelerată şi voluntariat BIG BUILD 2018, organizat de Habitat for Humanity România la Cumpăna, în judeţul Constanţa. Între 1 şi 5 octombrie 2018, organizaţia va construi 10 locuinţe în 5 zile. Până pe 30 mai 2018, familiile cu venituri reduse din Cumpăna care locuiesc în condiţii precare pot aplica pentru una dintre cele 10 case construite de Habitat for Humanity. 

Ca să te înscrii în program trebuie să locuieşti în comuna Cumpăna, din judeţul Constanţa şi să fii o familie cu venituri reduse. Pentru cele 10 case din cadrul BIG BUILD, sunt eligibile: familii care au nevoie urgentă de o locuinţă decentă, familii cu venituri reduse şi stabile. Familiile selectate vor plăti locuinţa la o valoare accesibilă, subvenţionată cu 50%, în rate lunare, fără dobândă şi fără profit, pe o perioadă de 20 de ani. Fondurile astfel colectate sunt direcţionate către un fond rotitor - Fondul pentru Umanitate - utilizat doar pentru construirea altor locuinţe, precum şi familii dispuse să voluntarieze 1.000 ore în proiectele Habitat for Humanity din Cumpăna.

Peste 300 de voluntari vor promova misiunea Habitat for Humanity România şi vor munci împreună cu familiile partener la ridicarea caselor. Noile locuinţe vor fi amplasate lângă alte 16 case în sistem cvadruplex pe care Habitat for Humanity România le construieşte în Cumpăna. Ridicarea primelor locuinţe în comunitate a început în 2015, iar anul acesta patru familii se vor muta în primele lor case decente.

„La Habitat for Humanity credem cu tărie că dreptul la o locuinţă decentă ar trebui să se numere printre drepturile fundamentale ale oamenilor. De aceea, prin BIG BUILD 2018 continuăm să aducem în prim plan statisticile îngrijorătoare referitoare la locuire şi să căutăm soluţii alături de partenerii noştri şi stakeholderii în domeniu. În plus, anul acesta vom construi, în doar 5 zile, 10 locuinţe pentru 10 familii din comuna Cumpăna, care au nevoie urgentă de o casă decentă, alături de peste 300 de voluntari români şi internaţionali”, spune Roberto Pătrăşcoiu, director naţional Habitat for Humanity România. 

Aproape jumătate din populaţia lumii, peste 3 miliarde de oameni, trăiesc cu mai putin de 2,5 dolari pe zi. Peste 1,3 miliarde trăiesc în sărăcie extremă, cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi. Locuirea precară reprezintă una dintre cele mai dure forme de excluziune socială. 1,6 miliarde de oameni locuiesc în zone concentrate de sărăcie sau în aşezări informale, în locuinţe cu pereţi crăpaţi, fără uşi şi cu acoperişul deteriorat. În România, peste jumătate din populaţia ţării locuieşte în case supraaglomerate, fără acces la utilităţi de bază, construite din materiale improprii sau aflate într-un stadiu avansat de degradare. Anul trecut, Habitat for Humanity a construit la Bacău, în sistem accelerat, 36 de locuinţe, împreună cu 700 de voluntari internaţionali şi din companiile româneşti. În 2015, organizaţia a ajutat 8 familii să aibă o locuinţă decentă.

Au răspuns apelului Habitat for Humanity România şi au donat bani sau materiale de construcţie: Kaufland România (partener strategic), Dedeman, (partener principal), Bosch, Wienerberger, Tondach, Ursa, Siniat, A.C.E.E.A, Primăra Comunei Cumpăna. Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit prezentă în 70 de ţări cu misiunea de a eradica locuirea precară. De 22 de ani în România, Habitat for Humanity România construieşte şi reabilitează locuinţe pentru familii cu venituri mici, oferă consultanţă, suport tehnic şi derulează programe de eficienţă energetică şi de prevenţie şi răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. Cu sprijinul a peste 34,000 de voluntari internaţionali şi din companiile româneşti, Habitat for Humanity România a ajutat peste 88.500 de oameni să aibă o casă decentă sau să îşi îmbunătăţească condiţiile de locuit.

Pentru detalii complete despre dosar şi procesul de selecţie, familiile interesate pot contacta biroul Habitat for Humanity Cumpăna de pe strada Alexandru Alimănişteanu nr. 71 din Cumpăna, Constanţa, persoană de contact Mihaela Popa 0787.610.840, mihaela.popa@habitat.ro.

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Destinul celor şase fraţi orfani care luptă să rămână împreună. Premianţi, medaliaţi, susţinuţi de o bunică

„Produs tradiţional dobrogean“ devine marcă înregistrată. Cui aparţine iniţiativa

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple