VIDEO FOTO Trenul cu tancuri şi blindate americane a ajuns la Medgidia. Tehnica de război are ca destinaţie baza Mihail Kogălniceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tancurile au plecat spre Kogălniceanu

Un tren încărcat cu zeci de maşini blindate şi tancuri a ajuns în gara Medgidia. Garnitura se îndreaptă către baza militară Mihail Kogălniceanu.

Convoiul militar american a intrat în România prin vama Curtici.  

Tancurile şi maşinile blindate sunt îmbarcate într-un tren care a parcurs deja cea mai mare parte a traseului şi a ajuns la ora 8.00 a zilei de sâmbătă în gara Medgidia.  

De acolo, convoiului îi va fi schimbată locomotiva de la una electrică la una Diesel pentru că linia Medgidia nu este electrificată. 

 Mai departe, blindatele şi tancurile vor fi duse până în baza de la Mihail Kogălniceanu, unde sunt aşteptate să ajungă câteva ore mai târziu. 

După ce informaţia a fost difuzată de Adevărul, reprezentanţii MAPN au confirmat transportul într-un comunicat de presă şi au precizat că este vorba de o aplicaţie româno-americană care este pregătită la Kogălniceanu.

"În perioada următoare, pe teritoriul României se efectuează mai multe transporturi de tehnică militară aparţinând Forţelor Terestre Americane dislocate în Europa.

Militarii americani şi echipamentele din aceste transporturi vor participa la exerciţii comune cu militarii Armatei României."

Update: trenul a ajuns după orele prânzului în localitatea Nicolae Bălcescu. De acolo, echipamentele vor fi transferate pe drum până la Mihail Kogălniceanu.

Trenul încărcat cu blindate şi tancuri americane, la Medgidia

Video Claboo Media

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare