UPDATE VIDEO Prima declaraţie a lui Adrian Zglobiu, tânărul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, la Constanţa. Individul a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Zglobiu Captură video

Adrian Zglobiu este şomer şi locuieşte, conform profilului său online de pe o reţea de socializare, în cartierul săracilor din Constanţa, Henri Coandă, ridicat de Radu Mazăre. Totuşi, directoarea Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP), Mădălina Moţăţăianu, a precizat că bărbatul nu locuieşte şi nici nu a locuit vreodată în cartierul social Henri Coandă.

UPDATE 2.15 Adrian Zglobiu a fost reţinut pentru 24 ore de procurorii constănţeni pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. 

VIDEO Bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu a fost reţinut pentru 24 ore. Adrian Zglobiu: "După ce a vândut o flotă vrea cântece patriotice, poezii?"

Bărbatul a declarat că singurului regret este că nu a emigrat din România.

UPDATE 19.15 Adrian Zglobiu a fost condus de poliţiştii constănţeni la Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare a Spitalului de Urgenţă Constanţa, pentru a fi evaluat psihologic înainte ca oamenii legii să decidă dacă el va fi cercetat în stare de reţinere.

La audieri, Zglobiu a declarat că „nu ştie ce a fost în capul lui“ şi nu îşi aduce aminte de ce l-a scuipat pe preşedinte.

Traian Băsescu a fost scuipat de un bărbat din public, în momentul în care a coborât de pe nava şcoală "Mircea". Imediat, acesta a fost îndepărtat de lângă Traian Băsescu de către cei din Serviciul de Protecţie şi Pază.

Şeful statului a continuat să vorbească aproximativ două minute cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa, iar apoi s-a urcat în maşină şi a plecat din port.

Poliţia a sesizat Parchetul pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Persoana care l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost dusă la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.

El se numeşte Adrian Zglobiu, are 39 de ani şi este şomer. Conform profilului său online, de pe o reţea de socializare, tânărul locuieşte în cartierul sărmanilor din Constanţa, Henri Coandă, ridicat de primarul Radu Mazăre. Mădălina Motătăianu, şefa RAEDPP Constanţa, a declarat, pentru ”Adevărul”, că nicio familie cu numele Zglobiu nu a locuit şi nici nu locuieşte în cartierul social Henri Coandă. 

În urma incidentului, Partidul Mişcarea Populară Constanţa a făcut un protest spontan în faţa sediului PSD din oraş.  

Traian Băsescu a fost scuipat la Constanţa 

Vă mai recomandăm:

VIDEO Traian Băsescu a fost scuipat la coborârea de pe bricul „Mircea“. Povestea navei, după 75 de ani

Ponta, împreună cu Mazăre în cartierul săracilor din Constanţa. Scandare: „Mazăre la Primărie, Băsescu la puşcărie”

VIDEO Radu Mazăre se fereşte de noi acuzaţii din partea anchetatorilor: „Nu mă duc în cartierul Henri Coandă“

Radu Mazăre a fost eliberat sub control judiciar. Îşi petrece Paştele acasă. „Vă aştept de 1 Mai la mare!“

FOTO Vizită la Radu Mazăre, pe vremea când primarul nu era călcat acasă de DNA: „M-au băgat şi la carceră“

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul