Un neurochirurg din Constanța s-a pretins profesor la Stanford și a taxat cu peste 4.000 de euro un produs de 187 lei

0
0
Publicat:

Un medic neurochirurg din Constanța a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, fiind acuzat că ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Un medic neurochirurg din Constanța a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. FOTO: Facebook

Ancheta îl vizează pe Ștefan Mindea și se referă la fapte din noiembrie 2022, când acesta ar fi prezentat în mod eronat o intervenție chirurgicală denumită „ULTRA”, pentru a convinge un pacient să accepte tratamentul într-o clinică privată din Constanța.

Procurorii susțin că, pentru a-și crește credibilitatea, medicul ar fi invocat titluri academice pe care nu le deținea, inclusiv cel de profesor universitar la Universitatea Stanford și coordonator al unui departament de neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții.

În realitate, procedura efectuată nu ar fi corespuns descrierii inițiale, potrivit anchetatorilor.

De asemenea, medicul este acuzat că ar fi vândut pacientului o membrană biologică prezentată drept „indispensabilă” pentru tratament, la un preț de 21.316 lei (n. r. circa 4200 de euro), deși valoarea de piață ar fi fost de aproximativ 187 de lei. Produsul, denumit Lyoplant, ar fi fost prezentat ca fiind disponibil exclusiv prin intermediul său.

Procurorii mai afirmă că pacientului i-au fost oferite informații eronate și despre o procedură de infiltrații, despre care medicul ar fi susținut că este realizată sub ghidaj tomografic în timp real și că are o rată de succes de 85-87%. În realitate, susțin anchetatorii, infiltrațiile nu au fost efectuate sub scanare în timp real, iar șansele de succes ar fi fost de aproximativ 30%.

„Procedura efectuată în concret având o rată de răspuns de 30%, aspecte care au determinat-o pe persoana vătămată să acceseze serviciile medicale ale inculpatului, cu consecința producerii unei pagube în cuantum de 5.250 de lei, reprezentând costul infiltrațiilor sub ghidaj CT, respectiv 21.316 lei, reprezentând prețul de achiziție al produsului Lyoplant”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Autoritățile precizează că medicul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Medicul respinge acuzațiile

Ștefan Mindea neagă acuzațiile și susține că pacientul a fost informat corect înainte de a accepta tratamentul, potrivit Observatornews.ro.

„Nu există nicio condamnare. Nu există nicio concluzie definitivă. Există doar acuzații din partea unui pacient”, a declarat medicul.

Acesta afirmă că pacientul a semnat consimțământul informat și că decizia de a urma tratamentul i-a aparținut în totalitate.

„În medicină, nu există constrângere. Există alegere informată. După aceea, ca în orice act medical, evoluția poate fi diferită. Dar trebuie spus foarte clar: un rezultat diferit nu înseamnă înșelăciune, un rezultat diferit nu înseamnă malpraxis. Un pacient nemulțumit nu poate rescrie realitatea medicală”, a mai spus acesta.

Medicul a precizat că pacientul s-a prezentat la Constanța din proprie inițiativă, în căutarea unor tratamente neurochirurgicale avansate.

„Acest pacient a venit din Iași la Constanța, așa cum vin mulți alți pacienți – inclusiv din afara țării – pentru tratamente neurochirurgicale avansate pe care le ofer. A venit pentru că a ales să facă acest lucru. Pacient informat. Consimțământ semnat. Decizie asumată”, a explicat Mindea.

În același timp, medicul a subliniat că activitatea sa profesională nu poate fi redusă la un singur caz și a atras atenția asupra riscului generalizărilor.

„Activitatea mea nu se definește printr-un caz izolat. Este profund incorect ca o situație individuală să fie transformată într-o campanie publică fără context complet”, a declarat acesta, adăugând că este încrezător că situația va fi clarificată în instanță.

„Medicina nu se judecă în presă precum dorește un pacient, ci prin fapte, știință și în instanță”, a conchis medicul.