Transportul gratuit al elevilor ajunge, din nou, pe masa judecătorilor Curții Constituționale

0
Publicat:

Curtea de Apel Constanța a ridicarea unei excepții la Curtea Constituțională asupra OUG 159/2022, despre care Asociația Elevilor din Constanța spune că a blocat gratuitatea transportul județean.

Elevii au cerut transport gratuit FOTO: AEC

Vineri, 24 martie, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în dosarul dintre Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Ministerul Educației asupra ordinului de ministru ce reglementează sumele forfetare. Instanța a admis ridicarea unei excepții la Curtea Constituțională asupra OUG nr. 159/2022, ordonanță ce a blocat gratuitatea elevilor la transportul județean.

OUG nr. 159/2022 a fost adoptată anterior pronunțării CCR pe altă ordonanță cu text aproape identic, în scopul blocării efectelor deciziei Curții, anume reintroducerea gratuității elevilor la transport. „Ordonanța a fost adoptată în ciuda semnalelor venite din partea organizațiilor de elevi din țară, cu o săptămână înainte de pronunțarea CCR, fiind astfel vădit neconstituțională”, transmite AEC.

În urma cazului Caracal, Parlamentul a adoptat Legea nr. 226/2020, prin care a prevăzut gratuitatea elevilor la transport.

„Aceasta nu a fost niciodată aplicată, iar în vara anului 2021, fostul ministru Sorin Cîmpeanu a promovat OUG nr. 50/2021, prin care gratuitatea a fost tăiată. Asociații de elevi, operatori de transport și Avocatul Poporului au ridicat excepții de neconstituționalitate asupra OUG, iar aceasta a fost declarată ca neconstituțională”, reamintesc cei din AEC.

Deși OUG nr. 50/2021 încă se afla pe circuitul legislativ, Guvernul a adoptat o nouă ordonanță de urgență - OUG 159/2022

„Elevii trebuie să beneficieze de transport gratuit, reglementat în mod eficient și democratic, de către Parlament. Este deja a doua oară când ajungem la Curtea Constituțională cu o ordonanță ce reglementează transportul elevilor. OUG nr. 159/2022 a fost adoptată într-un gest de sfidare față de Parlament, Constituție, și democrație, cu unicul scop de a bloca efectele Deciziei CCR nr. 16/2022. Guvernul trebuie să își asume, odată pentru totdeauna, faptul că legiferarea prin OUG a transportului elevilor a avut efecte dezastruoase, și să oprească acest cerc vicios”, spune Ariana Dudună, președinte AEC.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă