Tragedie la Constanța: un polițist abia ieșit de pe băncile școlii, găsit împușcat în mașina de serviciu, în Cumpăna UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un polițist în vârstă de 22 de ani a fost găsit mort de colegul său, care urma să îl schimbe din tură: anchetatorii cred că agentul s-a sinucis cu arma din dotare. 

Polițistul s-a împușcat în mașină sursa foto Polțtia Română

UPDATE:

Apropiații agentului de poliție Remus Stângă cred că acesta și-ar fi pus capăt zilelor din cauza banilor. Aceștia povestesc că acesta ar fi avut patima jocurilor de noroc și ar avut fi datoriilor mari, de aproximativ 90.000 de lei, sumă pe care o împrumutase de la cunoscuți și nu mai reușise să o restituie.

Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Europol Constanța spune însă că agentul dorea să se transfere în Vâlcea, acolo unde locuiau părinții săi, pentru că nu se descurca cu banii, însă nu i s-a permis să facă acest lucru.

„Am tot spus că tinerii agenți se chinuie și le este foarte greu și să nu se mai facă aceste repartizări la sute de kilometri distanță de casă. Nu știu sigur dacă a făcut raport să se transfere dar așa am înțeles, că era foarte supărat. Este o situație extrem de dificilă, părinții săi sunt bolnavi, ca să li se anunțe decesul fiului s-au dus polițiștii la ușa lor însoțiți de un echipaj de la Ambulanță”, a precizat Avasilcai. 

În momentul în care a fost găsit, pe un câmp din Cumpăna, tânărul se află în mașina de serviciu cu portierele blocate. Colegii săi au fost nevoit să spargă geamul că să deschidă mașina, spun surse din anchetă.

El se prezentase joi la serviciu, spusese că merge să ducă o citație, ca nu fie nevoie să nu îl mai însoțească alt coleg, după care și-a pus în practică funestul plan. Arma pe care a folosit-o era un pistol de 9 milimetri calibru, pistolul din dotare. 

Procurorii constănțeni au deschis o anchetă de ucidere din culpă în acest caz. Tânărul de 22 de ani, de loc din județul Vâlcea, absolvise școala de agenți de poliție în luna aprilie a acestui an și fusese repartizat la IPJ Constanța, la postul de poliție din Cumpăna. 

Joi, acesta urma să iasă din tură seară, însă nu a mai apărut la postul de Poliție. Colegul care trebuia să îl înlocuiască l-a căutat peste tot și l-a găsit abia la ora 20.30. Tânărul de 22 de ani se află în mașina de serviciu, împușcat în cap, la ieșire din localitatea Cumpăna, spre câmp, într-o zonă izolată. Agentul care l-a găsit și-a anunțat imediat superiorii. 

„Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând  să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța. 

Deși la acest moment principala variantă a anchetatorilor este că tânărul s-a sinucis, nu se știe care este motivul pentru care ar fi recurs la acest gest. 

Tot joi, un polițist de 47 de ani din Botoșani și-a pus capăt zilelor în același mod: s-a împușcat în fața mormântului fiicei sale, Andreea. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor