Situația plajelor, incertă înainte de 1 Mai. Apele Române nu știu când vor finaliza închirierea lor către privați

0
Publicat:

Peste 200 de sectoare de plajă de pe litoral sunt în acest moment în procedură de atribuire către operatori privați. Patronatele din turism s-au plâns de modul greoi în care se mișcă Apele Române.

FOTO: Călin Gavrilaș

Peste 200 de contracte de închiriere a plajelor turistice au expirat încă de anul trecut.  Ministerul Mediului, prin intermediul Apelor Române, se ocupă de scoaterea la licitație a acestor sectoare și închirierea lor. 

„Administrația Națională „Apele Române” se află în acest moment în termenul legal de desfășurare a procedurilor de deschidere și evaluare a ofertelor. Astfel, având în vedere faptul că deschiderea ofertelor a avut loc în perioada 4-6 aprilie 2023, comisiile de evaluare a ofertelor își desfășoară activitatea în perioada 4-14 aprilie 2023 (inclusiv)”, transmit cei de la Apele Române.

Ulterior acestei proceduri, autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare, prin aceleași mijloace de comunicare sau informare, un anunț de atribuire a contractului, în termen de cinci zile calendaristice de la finalizarea procedurii de atribuire.  

Toate aceste demersuri înseamnă timp, iar reprezentanții Apelor Române nu pot preciza în acest moment dacă sectoarele de plajă vor fi predate până la 1 mai, moment în care litoralul este căutat de mulți turiști. 

Lucrările de lărgire a plajelor au reconfigurat sectoarele de nisip ce urmează să fie închiriate, de aceea Ministerul Mediului a pregătit o Ordonanță care este o derogare de la Codul Administrativ și Legea Apelor, derogare ce face posibilă închirierea plajelor pentru o perioadă de doi ani. Doar că, până acum licitațiile nu au avut loc.  

Turiștii vor găsi plaje neamenajate

Constantin Cîrlan, operator privat de plajă, spune că Ministerul Mediului și  Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea-Litoral (ABADL) au decis să facă noi licitații pentru cele 200 de contracte care au expirat anul trecut, în loc să le prelungească, așa cum au solicitat agenții economici.  

„Turiștii noștri vin pe litoral pentru plajă, în primul rând, și abia în secundar pentru un hotel, o atracție sau un restaurant anume. Din păcate, în sezonul 2023, turiștii litoralului românesc vor găsi plaje neamenajate, fără șezlonguri, umbrele, beach baruri și fără toalete - aceste facilități nu vor putea fi instalate și amenajate până la 1 Mai (dată fiind data extrem de întârziată a anunțării și derulării licitațiilor), iar după începerea sezonului orice astfel de activitate pe plajă este interzisă prin Lege”, spune Corina Martin, secretar general Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) și președinte de onoare RESTO.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG