Schisma vaccinului: ÎPS Teodosie a intrat în conflict cu ierarhii BOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teodosie FOTO Mediafax

ÎPS Teodosie continuă să-i înfrunte pe clericii din Biserica Ortodoxă Română, care au afirmat public că susţin imunizarea împotriva SARS-CoV-2. Recent, ierarhul Tomisului a spus că Sfânta Împărtăşanie este „cel mai autentic vaccin“

Încă de la începutul pandemiei arhiepiscopul Tomisului a avut propria opinie în legătură cu noul coronavirus. Nu a purtat niciodată mască, a organizat pelerinaje, i-a împărtăşit pe credincioşi cu aceeaşi linguriţă şi, mai nou, a afirmat că vaccinul autentic este Sfânta Împărtăşanie. Dacă până acum înalţii ierarhi BOR i-au trecut cu vederea derapajele, de data aceasta, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a afirmat că vaccinul, care este un act medical, nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtăşanie, care ţine de planul spiritual. 

„M-am cutremurat“

„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declaraţi zgomotos antivaccinişti din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic şi cel mai bun este Sfânta Împărtăşanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtăşanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viaţa noastră, a creştinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul şi sângele lui Cristos, cu un vaccin“, a spus Bănescu. El este de părere că puţinii clerici antivaccinişti au demobilizat mulţi credincioşi, mai ales în lumea satului, care refuză să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

De altfel, BOR susţine vaccinarea, cu necesitatea respectării principiilor etice: consimţământul persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi riscurilor şi asumarea responsabilităţii în cazul în care are efecte adverse, aşa cum a anunţat PF Daniel.

Noul conflict, iniţiat de IPS Teodosie, este calificat de preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, ca fiind unul  artificial, acesta susţinând că taxarea declaraţiilor ierarhului Tomisului ar fi, de fapt, o metodă de a impulsiona campania de vaccinare a populaţiei. „Mi-ar plăcea să cred că domnul Vasile Bănescu n-a înţeles foarte clar declaraţiile IPS Teodosie cu privire la vaccin, care n-au fost o opoziţie la campania de vaccinare“. 

Cum a sfidat Teodosie pandemia 

ÎPS Teodosie a refuzat de fiecare dată să dea curs reglementărilor legale privind măsurile sanitare. În ciuda faptul că incidenţa era mare în Dobrogea, înaltul prelat a organizat pelerinaje. Când a fost întrebat dacă nu îi va avea pe conştiinţă pe cei care se vor infecta cu această ocazie, el a răspuns: „Dacă este momentul să plece din viaţa aceasta, pleacă la Dumnezeu“. Şi în privinţa campaniei de vaccinare a refuzat să se exprime în mod clar, considerând că preoţii nu sunt medici ca să recomande vaccinul şi că acest lucru ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor acestora. Întrebat dacă se va vaccina, arhiepiscopul Tomisului a răspuns negativ, invocând alergii. „Vaccinul nu este obligatoriu şi mai ales este un vaccin care e făcut în pripă. De aceea sunt în fiecare zi surprize pentru că trebuie să fie pregătiţi oamenii, sunt oameni cu anumite afecţiuni care, datorită vaccinului, iată, cedează, unii mor, alţii paralizează şi trebuie să fim atenţi. Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul. Ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor noastre”, a spus el.

Preotul Eugen Tănăsescu spune că, aşa cum prevăd şi Scriptura, şi tradiţia ortodoxă, „boala este consecinţa unei căderi spirituale, prin urmare vindecarea trupească începe cu cea sufletească. Acest adevăr este prezent oriunde în Scriptură, iar Sfânta Tradiţie a fundamentat una din cele şapte Taine, Maslul, pe acest adevăr. Dumnezeu este şi vindecătorul sufletului, dar şi al trupului, aşadar Euharistia nu este un act prin excelenţă spiritual, aşa cum a lăsat de înţeles domnul Bănescu“.

„Şi medicii sunt lucrarea lui Dumnezeu“

Preotul constănţean consideră că şi medicii sunt tot „lucrarea lui Dumnezeu“ şi, prin urmare, nu putem vorbi de un conflict între ştiinţă şi credinţă. „Cum ar veni, spune el, nici preotul fără doctor, nici doctorul fără preot“. În apărarea şefului său, Eugen Tănăsescu adaugă că Teodosie nu respinge actul medical, spunând că de nenumărate ori ierarhul Tomisului a ajutat şi a mijlocit pentru cei suferinzi medicamente, tratamente şi chiar operaţii.

Alţi capi ai Bisericii au reacţionat altfel la solicitarea medicilor şi a guvernanţilor de a susţine campania de vaccinare. Astfel, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic, a anunţat că se va vaccina şi îi îndeamnă pe credincioşi să caute datele oficiale despre vaccinare şi despre beneficiile vaccinului, el făcând trimitere la portalul oficial al Guvernului României dedicat campaniei de vaccinare. Arhiepiscopul îi sfătuieşte pe cei care au nedumeriri, cât şi pe cei care „se erijează în atoateştiutori” să se informeze, pentru a nu avea dubii asupra fenomenului COVID-19. „Campania de vaccinare este o lucrare anevoioasă şi se vede clar că osteneala celor încredinţaţi cu această lucrare salvatoare îşi iau în serios chemarea de îngeri ai vieţii, riscându-şi viaţa şi confortul, zi de zi. Doar cei răutăcioşi îşi exprimă mereu nemulţumiri şi folosesc cuvinte nepotrivite pentru un om educat si civilizat. Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinaţi toţi cei din prima şi a doua urgenţă”, a spus arhiepiscopul Calinic.

Vă recomandăm să mai citiţi:

IPS Teodosie: „Tinerii trebuie să postească mai mult, pentru potolirea desfrâului“ VIDEO

A fost sau nu Maria Magdalena iubita lui Iisus Hristos? Cine era femeia din care Mântuitorul a scos şapte demoni

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
„Am ales pacea și am primit războiul”. Cum a pierdut Ucraina scutul său nuclear acum 34 de ani. Îl mai poate recupera?