Regata Marilor Veliere, spectacolul de pe apă. Sunt aşteptate la start 15 ambarcaţiuni, printre care nava-şcoală Mircea şi goeleta Adornate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După succesul primei ediţii din 2014, Constanţa va fi din nou gazda Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră. Sunt aşteptate la start 15 veliere din 6 ţări. Evenimentul va avea loc între 8 şi 11 septembrie, în portul Constanţa.

„Avem atât nave care vin din nou în Constanţa datorită succesului din 2014, dar avem şi 6 nave noi faţă de prima ediţie. O altă noutate a acestei ediţii este că vom adaugă la conceptul acestui eveniment şi diversitatea culturală specifică Dobrogei. 

Muzica, dansurile, artizanatul şi gastronomia fiecărei etnii dobrogene vor fi prezente în cele patru zile completând spectacolul oferit de nave şi echipaje. Reuşim astfel să îmbinăm ce este mai reprezentativ pentru noi – marea, multi-culturalitatea, dar şi istoria, ţinând cont că suntem în proximitatea zonei peninsulare pe străzile căreia va avea loc parada echipajelor ce se va încheia cu ceremonia de premiere din Piaţa Ovidiu”, a declarat Alin Vintilă, reprezentantul organizatorilor din România ai evenimentului.

„Suntem încântaţi să revenim în Constanţa pentru Regata Marilor Veliere din Marea Neagră, ediţia 2016. În cadrul evenimentului de debut, din 2014, oraşul a întâmpinat navele într-un mod foarte călduros şi a fost o gazdă foarte bună în ceea ce avea să devină punctul culminant al unui eveniment emoţionant. Ne aşteptăm la mai mult anul acesta, ţinând cont de faptul că portul Constanţa este primul din cursă, locul unde navele se întâlnesc înainte de prima etapă spre Novorossiisk. 

Desigur, suntem foarte bucuroşi că nava-şcoală Mircea şi frumosul velier Adornate vor face parte din flota noastră. Ambele şi-au adus o contribuţie importantă în 2014 şi la fel va fi şi în acest an”, a spus preşedintele Regatei Marilor Veliere, dl. Robin Snouck-Hurgronje. ”Constanţa, cu ţărmul său frumos, cu tradiţiile sale maritime şi oamenii prietenoşi, este o bijuterie a Mării Negre. Sperăm că acest eveniment va pune oraşul mai mult pe scena internaţională”, a completat acesta.

La Regata Marilor Veliere din anul 2014 au participat la Constanţa 13 veliere, 1500 de membri de echipaj, iar numărul vizitatorilor a fost de peste 100.000 pe întreaga durată a evenimentului.

Evenimentul este organizat de Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Liga Navală Română, cu sprijinul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.

Regata Marilor Veliere face parte dintr-o serie de regate internaţionale ce se desfăşoară an de an, începând din 1956, sub egida Sail Training International, o organizaţie non-profit din Marea Britanie care în 2007 a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace datorită activităţii sale pentru educarea tinerilor la bordul navelor cu vele şi promovarea prieteniei şi înţelegerii la nivel internaţional.

Navele aşteptate în portul Constanţa 

1. Adornate, România, clasa B

2. Adventure (RUS 50), Rusia, clasa C

3. Akela, Rusia, clasa D

4. Anna Maria, Rusia, clasa D

5. Arial, Rusia, clasa C

6. Atyla, Spania, pavilion Vanuatu, clasa B

7. Kaliakra, Bulgaria, clasa A

8. Kruzenshtern, Rusia, clasa A – în curs de confirmare.

9. Mir, Rusia, clasa A

10. Mircea, România, clasa A

11. Nadezhda, Rusia, clasa A

12. Pandora, Italia, clasa B

13. Pogoria, Polonia, Clasa A

14. Royal Helena, Bulgaria, clasa A

15. Vityaz, Rusia, clasa D

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Cele mai frumoase corăbii din lume ridică ancora. Îşi iau rămas-bun mergând de-a lungul coastei Constanţei

FOTO Regată pe apă şi uscat. Cele mai impresionante veliere au cucerit inima Constanţei

Bricul Mircea şi velierul Adornate, admirate la Maritimo Shopping Center

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend