Premieră pentru România: Istoria unui oraș, descrisă în benzi desenate. Când va fi lansat albumul

0
Publicat:

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la standul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) va avea loc lansarea volumului de bandă desenată „Istorii pontice în benzi desenate – Tomis”. O premieră pentru Dobrogea, dar și pentru România.

Album de nenzi desenate cu istoria Tomisului FOTO: MINAC

Joi, 8 decembrie, cu începere de la ora 16.00, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, București, va avea loc lansarea volumului de bandă desenată „Istorii pontice în benzi desenate – Tomis”, o premieră pentru Dobrogea, dar și pentru România – din punctul de vedere al tematicii  abordate și al informației de specialitate, lucrarea de față se adresează în primul rând tinerilor, dar și tuturor iubitorilor de istorie și de bandă desenată, indiferent de vârstă.

Lansarea de joi reprezintă episodul final al unui amplu proiect cultural cu finanțare nerambursabilă derulat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Acest proiect a constat într-o serie de ample activități, de la expoziţii indoor şi outdoor, la întâlniri cu autori celebri de benzi desenate, ateliere de bandă desenată pentru copii și adolescenți, lansări de noi publicaţii, toate cu subiecte şi tematică istorică”, transmite MINAC.

Volumul de benzi desenate este semnat de Cristian Cealera (angajat MINAC) – documentare istorică și scenariu, Octav Ungureanu – adaptare scenariu, coordonator și ilustrator, Alexandru Ciubotariu, Ștefan Buturugă, Bogdan Buturugă – ilustratori, Daniel Trăistaru – colorist.

În cadrul albumului sunt prezentate, în linie cronologică, zece episoade din istoria orașului Tomis, astăzi Constanța, începând cu legenda întemeierii orașului (mitul Argonauților și al Lânii de Aur) și până în zilele noastre.

„Călăuza acestei călătorii imaginare este chiar poetul latin Publius Ovidius Naso, spirit protector al urbei. Cu ajutorul acestuia cititorii vor afla detalii inedite despre vremurile tulburi sau de prosperitate prin care au trecut orașul și locuitorii săi, de-a lungul a două milenii și jumătate”, spun reprezentanții Muzeului din Constnața.

Sunt astfel prezentate momentele precum întemeierea emporionului Tomis, războiul pentru câștigarea independenței, alungarea barbarilor ce râvneau bogățiile cetății, venirea romanilor, luptele de gladiatori din amfiteatrul urbei, învingerea goților precum și alte momente reale din punct de vedere istoric.

Nu în ultimul rând, este prezentat modul în care a fost descoperit celebrul Tezaur de Sculpturi de la Tomis, în urmă cu 60 de ani. Piesele acestui Tezaur, printre care se numără statuile sau grupurile statuare Glykon, Fortuna cu Pontos, Isis sau Dubla Reprezentare a zeiței Nemesis, pot fi și astăzi admirate în Sala Tezaur a Muzeului din Constanța.

În ultima poveste a volumului sunt prezentate cele mai importante momente ale orașului din epocile Modernă și Contemporană (instaurarea administrației românești în anul 1878, inaugurarea statuii lui Ovidius, inaugurarea Cazinoului Comunal etc). La finalul volumului, cititorii se pot distra cu câteva jocuri inedite, care au,de asemenea, subiecte istorice.

Echipa proiectului cultural “Istorii pontice în benzi desenate” a fost compusă din Aurel Constantin Mototolea – coordonator proiect cultural, Delia Roxana Cornea – coordonator proiect editorial, Cristian Cealera – documentare și scenariu, Adrian Marian Filip – responsabil financiar, Octav Ungureanu – coordonator grafic.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”