Pește din Marea Neagră pe masa de Revelion. Ce trebuie să mănânci ca să-ți meargă bine tot anul

0
Publicat:

Se spune că peștele nu trebuie să lipsească de pe masa festivă de Revelion. Pescarii de la Marea Neagră au și o recomandare de pește care, consumat în noaptea dintre ani, îți aduce noroc în 2023.

Calcan cu legume FOTO: Matei Datcu

Chiar dacă suntem la final de decembrie, iar temperaturile ar trebui să fie sub zero grade, sunt zile în care pescarii ies cu bărcile pe mare pentru a aduce la mal pește proaspăt. Vremea frumoasă și apa liniștită permit ca în plasele lor să se mai prindă anumite specii.

„Acum se mai prinde calcan, lufar și, în cantități mai mici, scrumbie. Am prins chiar și rechin mic, totul depinde de vreme. Dacă nu bate vântul și este soare, avem și pește”, explică Matei Datcu, pescar și proprietarul unui restaurant pescăresc din localitatea Agigea.

Calcanul este recunoscut de toată lumea fiind un pește plat, deosebit la gust, și care se prinde destul de aproape de țărmul mării. Lufarul, mai puțin cunoscut, este un pește răpitor din ce în ce mai căutat în cherhanalele de la Marea Neagră pentru gustul cu totul și cu totul aparte. Poate ajunge să cântărească până la 3 kilograme și să aibă o dimensiune de până în 60 de centimetri. Scrumbia de mare este puțin mai mică decât cea de Dunăre, fiind un pește ideal de gătit pe grătar.

Dintre peștii amintiți, Matei recomandă, pentru masa de Revelion, calcanul. Chiar dacă este un pește mai scump, el amintește zicala: „Dacă vrei să-ți meargă bine tot anul, mănânci calcan”. Desigur, pe aceeași masă festivă putem avea și preparate din alte specii de pește, inclusiv pește de apă dulce, și chiar fructe de mare, precum midii. Iar la aperitiv, desigur, icrele pot fi o delicatese, mai ales dacă le alegem pe cele de știucă și le preparăm după rețeta tradițională: ulei, lămâie, apă minerală şi puţină ceapă.

Matei Datcu și un calcan proaspăt prins FOTO: Matei Datcu

Calcan la plită sau cuptor

Calcanul se poate găti la cuptor sau pe plită. Matei Datcu recomandă mai întâi ca acest pește să fie pus pe plită sau pe grătarul încins pentru a primi „o față/crustă”, apoi continuăm prepararea lui în ce fel dorim. În nici un caz nu trebuie să îndepărtăm acei bumbi de pe suprafața pielii atunci când curățăm peștele.

Scoateţi viscerele, crestaţi calcanul pe lung, de la cap spre coadă, după aceea se pune întreg pe plită şi se dă acea crustă”, explică pescarul.

Calcanul merge de minune gătit cu unt sau ulei de măsline, usturoi, piper și sare. Rețeta de preparare este simplă, iar rezultatul este unul deosebit. Un calcan la tavă sau pe plită va impresiona musafirii mai ales că acesta se pregătește întreg. Cel puțin patru persoane pot mânca dintr-un pește cu dimensiuni medii.

Dacă alegeți varianta de calcan la cuptor, în tavă puteți pune și legume (dovlecei, roşii, ardei). Acestea vor ajuta la aranjarea pe platou a calcanului, având culori deosebite, dar şi un gust aparte.

Peștele de Marea Neagră este bogat în acizi grași și conține puține calorii. Se poate combina foarte ușor cu legumele, ceea ce face ca alimentația să fie una ușoară, dar foarte gustoasă. Peștele trebuie însoțit de vin.

Cum recunoaștem peștele proaspăt

Oamenii care cumpără pește din magazine trebuie să urmeze câteva sfaturi date de pescari pentru a se asigura că acesta este proaspăt. Mai întâi, ochii peștelui trebuie să fie clari, să nu fie înfundați în orbite sau tulburi. Culoarea branhiilor trebuie să fie „vie”, roşie, să nu prezinte o gelatină pe ele, să fie compacte.

Când apăsați cu degetul pe carnea peștelui trebuie să revină rapid la starea iniţială. Dacă luaţi peştele eviscerat, uitaţi-vă la coaste, să fie intacte, nedesprinse de carne“, spune Matei Datcu.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă cumpărătorilor să urmeze mai multe sfaturi pentru a se asigura că au pe masa de Revelion pește proaspăt:

·         Acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului pentru a vă forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime;

·         Nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi etc.;

·         Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte pentru care aveţi îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare;

·         Urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate. Refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită;

·         La cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică