Pesta porcină se apropie de judeţul Constanţa. Au început incinerările la cel mai mare crescător de porci din Dobrogea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou focar de pestă porcină africană a fost descoperit de inspectorii DSVSA Tulcea în apropiere de judeţul Constanţa. Autorităţile sunt în alertă.

În după-amiaza zilei de marţi, 3 iulie, a început sacrificarea şi incinerarea celor 48.000 de porci din ferma Carniprod Tulcea. Conform prefectului judeţului, Lucian Furdui, incinerările „pot să dureze între 2 săptămâni şi o lună. Nu ştim exact câte şarje vor fi într-o zi. Depinde cum ard, lemnele trebuie să fie uscate foarte bine. Acum totul este funcţional”. În tot acest timp, pesta porcină africană se răspândeşte în alte localităţi.

Pesta porcină africană, aproape de judeţul Constanţa

Alerta la nivelul judeţului Tulcea rămâne instituită, spune prefectul. „Noi facem eforturi considerabile ca pesta să nu iasă din judeţ, deşi pe zi ce trece avansează câte un pic. S-a identificat un nou focar la Sălcioara. Dacă noi aveam până acum vreo 200 de focare în 14 localităţi afectate care erau la o distanţă de până în 30 de kilometri de municipiul Tulcea, totul era concentrat în jurul oraşului, acum s-a dus pe lacul Razelm. Este aproape de Baia.”

Localitatea Sălcioara, comuna Jurilovca, este situată la aproximativ 34 de kilometri de Mihai Viteazu, prima localitate din judeţul Constanţa. Reprezentanţii DSVSA Constanţa au declarat pentru „Adevărul” că deocamdată monitorizează situaţia din judeţul Tulcea.

„Este o boală înşelătoare. Este greu de spus de unde vine, trebuie o anchetă epidemiologică. Bănuiala cea mai mare este că vine şi se propagă prin intermediul mistreţilor. Un mistreţ face 70-80 de kilometri într-o zi”, precizează Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea. Tot el a spus că pe linie de Minister de Interne autorităţile gestionează foarte bine această situaţie: sunt 8 filtre rutiere, jandarmi, poliţişti, poliţişti de frontieră şi chiar poliţişti locali implicaţi. „Pe linie de DSVSA au primit întăriri, cred că zeci de persoane. Unii fac dezinfectarea maşinilor, alţii fac catagrafierea porcilor din localităţi, apoi sunt echipe mixte care merg pe teren cu laboratoare mobile, cu soluţii etc. Ei au experienţa gripei aviare şi ştiu să se organizeze”, declară prefectul.

„O să fie despăgubiri în cuantum foarte mare”

Deocamdată, la nivelul judeţului Tulcea se lucrează la analizarea tuturor cazurilor de pestă porcină africană, în vederea despăgubirilor pe care crescătorii de porci le vor primi. „O să fie despăgubiri în cuantum foarte mare”, ne asigură Lucian Furdui.

Închiderea temporară a companiei Carniprod va avea un impact cel puţin economic şi social, crede prefectul. „Judeţul nostru este întins, cu o populaţie redusă şi găsirea unui loc de muncă pentru cei din zonă, din satele învecinate companiei, va fi o problemă. Pe de altă parte, impactul economic…este o societate de succes, un brand, cu o cifră considerabilă de afaceri. Din păcate sunt aceste probleme acum”.

Petre Daea: „Guvernul este pregătit să dea despăgubiri”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat pentru „Adevărul” că „guvernul este pregătit să dea despăgubiri fermelor respective şi producătorilor care au de suferit. Nu a dorit nimeni o asemenea situaţie extrem de delicată din punct de vedere sanitar veterinar. Toată lumea este acolo (Tulcea n.red.), toţi sunt concentraţi în zonă.”

De asemenea, ministrul a spus că ceea ce se întâmplă la Carniprod Tulcea este „o pierdere de pe piaţă, mai ales în zona respectivă” şi că sunt posibile efecte pe piaţa cărnii de porc.

Petre Daea a menţionat că şi anul trecut a mai fost un caz de pestă porcină africană semnalat în judeţul Satu Mare, în luna iulie. Anul acesta tot la Satu Mare a mai fost semnalat un focar şi în judeţul Tulcea unde situaţia este destul de gravă. „Avem asistenţă de la experţii UE pentru a găsi cele mai bune măsuri pentru a stopa aceasta boală care a făcut ravagii în Rusia, Polonia şi Ucraina”, a conchis ministrul.

Pe aceeaşi temă:

48.000 de porci vor fi sacrificaţi forţat în Tulcea, cu pierderi colosale. „De unde o să iau personal când o să-mi dea voie să continui activitatea prinţii guvernului?“

Pesta porcină face ravagii în judeţul Tulcea. ANSVSA a decis să sacrifice 45.000 de porci dintr-o fermă





 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat