„O să-mi dau foc în timpul slujbei de sfinţire a Catedralei Neamului“. Disperarea unui preot nemulţumit de judecata BOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Ciulei, preot depus din treaptă                                                 FOTO Arhiva personală

După 12 ani de preoţie, un slujitor al Domnului din judeţul Constanţa a intrat în vizorul autorităţilor bisericeşti. Totul a început după ce bărbatul a fost implicat într-un straniu accident de circulaţie în anul 2015.

Preotul George Ciulei a aflat, pe 16 noiembrie 2018, decizia definitivă a Consistoriului Mitropolitan (for de judecată bisericesc) al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, care l-a depus din treapta preoţiei pentru „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti”, deşi totul a plecat de la un accident rutier în care preotul a fost victimă.

Decizia Mitropoliei vine după ce prima instanţă, cea de la Constanţa – Arhiepiscopia Tomisului, a luat aceeaşi hotărâre în anul 2016.

Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris în urmă cu cinci zile o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă. Altfel, spune preotul disperat, pe 25 noiembrie o să-şi  dea foc în timpul slujbei de sfinţire a Catedralei Neamului. Până sâmbătă, 24 noiembrie, petiţionarul nu a primit nici un răspuns din partea Patriarhiei Române.

„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.



3 ani de judecată în instanţele bisericeşti

În noaptea de 18/19 martie 2015 pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Concret, Chiţu Nicolae Răzvan conducea un autoturism Matiz sub influenţa băuturilor alcoolice (1,24 g/l alcool pur în sânge), pătrunde pe contrasens şi se izbeşte de un autoturism Opel condus regulamentar de preotul George Ciulei de la parohia „Sfântul Andrei” din Cernavodă. În urma impactului, Chiţu Nicolae îşi pierde viaţa.

Deşi două documente emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa – Serviciul Rutier atestă faptul că preotul Ciulei George are calitatea de parte vătămată în dosarul de cercetare 3522/P/2015 cu privire la accidentul rutier relatat mai sus, Arhiepiscopia Tomisului decide suspendarea sa din preoţie.

Încercând să afle un răspuns la această situaţie, părintele s-a adresat Patriarhiei, fapt care, spune el, i-a înfuriat pe şefii săi din Constanţa care l-au trimis în judecata forurilor bisericeşti (consistoriu).

Astfel, în data de 22 martie 2016 (la exact un an de la suspendarea sa din preoţie) părintele este chemat în faţa consistoriului eparhial pentru a fi judecat de „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti.” Prima instanţă bisericească a decis depunerea din treapta preoţească a preotului care a făcut recurs la Consistoriul Mitropolitan.

A urmat încă un an de înfăţişări, iar în luna martie 2017 consistoriul a încheiat judecata, decizia fiindu-i comunicată lui George Ciulei pe 16 noiembrie 2018. „Este inadmisibil să aştept aproape doi ani pronunţarea Consistoriului şi mă întreb dacă aceasta este grija Bisericii faţă de un slujitor al ei? S-au întrebat oare preoţii judecători ce punem pe masa copiilor când stăm şi suntem judecaţi cu anii pentru că dânşii au alte priorităţi?”, spune bărbatul.

Pe 16 noiembrie 2018, preotul Ciulei află, oficial, că i-a fost respins recursul, deci este depus din treapta preoţiei. Instanţa, la fel ca cea de la Constanţa, a făcut referire la canoanele Sfântului Vasile cel Mare şi a Sf. Grigore de Nyssa care vorbesc despre „cel care a ucis”. „Această noţiune implică o acţiune asupra cuiva. Eu nu pot cădea sub incidenţa acestui canon deoarece nu am făcut nicio acţiune asupra cuiva, celălalt şofer este făptuitorul, el făcând o acţiune asupra mea, în urma căreia şi-a pierdut viaţa. Sunt introdus abuziv sub incidenţa canonului, susţinându-se ideea că am săvârşit omor, deşi organele statului au certificat că eu sunt parte vătămată. Este revoltător”, spune George Ciulei.

În tot acest timp, preotul a sesizat şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care decide că George Ciulei a fost „victimizat” de către Biserica Ortodoxă Română. Conform CNCD, victimizarea este orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în instanţă sau la instituţiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

Reacţia Patriarhiei

Jurnalişti „Adevărul“ au solicitat un punct de vedere reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în legătură cu acest subiect. „Nu, nu ştiu nimic şi nu comentez cazuri care ţin de o patologie eventual spirituală. Mi se pare ruşinos să vorbim în pragul singurului eveniment din România care onorează Centenarul şi pe eroii din istoria noastră recentă despre lucruri menite deliberat să bruieze acest eveniment!!! Ruşinos!”, ne-a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
 

Pe aceeaşi temă:

Credincioşi duşi cu autocarele la sfinţirea Catedralei Neamului. Cine plăteşte transportul

FOTO Cât de avansate sunt lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului cu cinci zile înainte de sfinţire: imagini inedite din interior







 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi