Mircea Băsescu vrea un milion de euro pentru a-i fi spălată imaginea. Instanţa se pronunţă pe 27 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Băsescu

Instanţa din Constanţa decide pe 27 octombrie dacă Mircea Băsescu va primi un milion de euro de la familia lui Bercea Mondial

Tribunalul Constanţa trebuia să se pronunţe marţi, 20 octombrie, în dosarul în care Mircea Băsescu a cerut un milion de euro de la familia lui Bercea Mondial. Magistraţii au amânat pronunţarea pentru data de 27 octombrie. 
 

Mircea Băsescu a cerut daune de un milion de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru că i-a fost afectată imaginea.
 

Procurorul DNA a cerut ca Florin Anghel, Izaura Anghel, Fănica Anghel şi Marius Constantin să fie condamnaţi la închisoare, în timp ce Grinică-Ion Anghel să fie internat într-un centru educativ. 

De asemenea, DNA a solicitat instanţei să admită cererea părţii civile din acest dosar, Mircea Băsescu, şi obligarea inculpaţilor la plata de despăgubiri către acesta.
 

Avocatul lui Mircea Băsescu a cerut daune morale de un milion de euro pentru clientul său, acţiunea civilă fiind întemeiată pe faptul că a fost adus un prejudiciu de imagine clientului său, dar şi presiunea la care a fost supus de către inculpaţi în urma acţiunilor de şantaj.

Vă mai recomandăm

Nepotul lui Traian Băsescu, adus cu mandat la sediul DNA. Acesta este acuzat de trafic de influenţă

UPDATE Ginerele şi fiul lui Bercea Mondial, audiaţi în dosarul lui Mircea Băsescu. Doiniţa Băsescu a refuzat să dea declaraţii

UPDATE Soţia lui Mircea Băsescu şi copiii lor au fost audiaţi în dosarul de şantaj al familiei lui Bercea Mondial

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Românca Anca Faur, soția celui de-al doilea om care a pășit pe Lună, a murit. Aldrin: „Iubirea vieții mele”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Prințul Andrew riscă „urmărirea penală privată” pentru acuzații de agresiune sexuală, corupție și abuz în serviciu
Fostul soț al Andreei Bălan, actorul George Burcea, candidatul POT pentru Primăria Capitalei. În 2022 era condamnat pentru conducere sub influența drogurilor