Marinari străini din Portul Constanţa, repatriaţi după 10 luni de neplată a salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipaj de pe navă străină din Portul Constanţa FOTO ITF Romania

O navă străină aflată în Portul Constanţa a fost trecută în conservare din cauza imposibilităţii de plată a obligaţiilor financiare către echipaj şi către Statul român. Marinarii de pe vasul Nikolay Meshkov sub pavilion Belize a fost repatriat vineri, 18 iulie, fiind neplătit din septembrie 2013.

Nava Nikolay Meshkov a sosit încărcată în portul Constanţa în luna martie 2014, iar marinarii, care erau neplătiţi din luna septembrie 2013 au cerut ajutorul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF). În urma acţiunilor revendicative ale echipajului, salariile nu au fost achitate, astfel că la începutul lunii iulie 2014, ITF România, fiind legal împuternicit de echipaj, a deschis acţiunea în instanţa din Constanţa împotriva armatorului.

Datoria armatorului către echipaj şi cheltuielile de judecată au ajuns la suma de 217.825 USD, la care se mai adaugă o datorie pentru combustibilul neachitat, pentru cheltuielile portuare şi cu agentul navei, datorii care au generat deja alte două sechestre.

Federaţia Internaţională a Transportatorilor din România şi Sindicatul Liber al Navigatorilor susţine ideea că autorităţile  să nu mai primească în port navele care au datorii către echipaje, astfel evitându-se blocări de dane operative, cheltuieli excepţionale şi situaţii care pun în pericol viaţa navigatorilor şi siguranţa navei şi a mediului.

„ITF a achitat costurile cu repatrierea echipajului, cu acţiunea judecătorească şi cu avocaţii marinarului, totodată acordând şi un avans fiecărui navigator, pentru necesităţile urgente ale familiilor acestora“, a declarat Adrian Mihălcioiu, inspector ITF România şi lider SLN.

Cu o zi înainte, un alt echipaj al unei nave cu datorii a fost repatriat.

Echipajul navei Pearl K acostate în Portul Constanţa a făcut grevă miercuri, 16 iulie, anunţând că nu va mai continua voiajul, pentru că nu-şi mai primise salariile din luna aprilie - în total, suma restantă fiind de 100.000 USD.

Marinarii străini s-au adresat ITF, cerând ajutor pentru recuperarea banilor şi repatriere. Armatorul navei Pearl K a achitat restanţele, iar cei 13 marinari care au cerut repatrierea au plecat joi, 17 iulie, acasă. Pearl K este un cargo sub pavilion St. Vincent & Grenadines.

„Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a vă mulţumi. Datorită vouă, am mers acasă la familiile noastre, cu câştigurile pentru care am muncit. Nu vom uita niciodată ce aţi făcut pentru noi. Vă doresc să aveţi mulţi ani de acum înainte, în care să ajutaţi marinarii. Dumnezeu să vă binecuvânteze!“, a transmis Tihomir Petrov, marinar de pe Pearl K. 

Vă mai recomandăm

Conflict pe o navă străină, pentru 100.000 USD. Marinarii au făcut grevă

FOTO Viaţă de marinar în Marea Neagră: nave vechi, echipaj neasigurat, salarii neplătite, vapoare abandonate

„Marea Ruşinii“ De luni, încep controalele pe navele care acostează în Portul Constanţa

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort