Mamaia, Eforie şi Venus au fost vedetele litoralului românesc în 2015. În acest sezon estival, numărul turiştilor a crescut cu 20 de procente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vacanţă pe litoral

A fost o vară plină pe litoral. Staţiunile Mamaia, Eforie şi Venus au atras cel mai mare număr de turişti în sezonul estival 2015.

La sfârşitul sezonului estival 2015 estimează o creştere de aprox. 18-20% a numărului de turişti pe litoralul românesc, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, precum si din estimările primite de la ANAT si de la asociatiile patronale hoteliere. 
 

Creşterea se datorează campaniei intense de promovare a litoralului, demarată încă din toamna anului trecut, numărului mare de evenimente organizate în toate staţiunile, si cu precădere prin campania “Mamaia Style”, îmbunătăţirii  standardului serviciilor turistice oferite de hotelieri şi proprietarii de structuri turistice de alimentatie publică şi agrement, precum şi reducerii de TVA.
 

O creştere consistentă s-a înregistrat şi în sudul litoralului, mai ales datorită investiţiilor noi în segmentul hotelier (în special în Venus) şi în agrement (între care un nou parc de aventură, deschis în acest an în Neptun).
 

De asemenea, creşterea se datorează promovării susţinute a litoralului, împreună cu agenţiile de turism, hotelierii şi autorităţile locale, prin participarea Asociatiei Litoral – Delta Dunarii la toate târgurile de turism naţionale (Bucuresti, Cluj, Timişoara, Braşov, Iaşi, Bacău, Ploieşti) şi internaţionale (Londra, Varşovia, Tel Aviv, Chişinău, Berlin) si odată cu lansarea programului “Înscrieri Timpurii”, încă din noiembrie 2015. 
 

Staţiunile Mamaia, Eforie şi Venus au atras cel mai mare număr de turişti în sezonul estival 2015.

La târgurile de turism de la Londra, Chisinau, Varsovia si Tel Aviv Asociaţia Litoral – Delta Dunării a participat în premieră, inclusiv cu show-uri Mamaia Style.
 

În ultimii doi ani s-au lansat broşuri ale staţiunii Mamaia în limbile română, engleză, germană, italiană, turcă şi ebraică, spoturi video de un minut “Mamaia Official” în aceleaşi limbi străine, s-au organizat infotripuri în premieră pentru jurnaliştii şi touroperatorii din Turcia si Italia. De asemenea, a continuat parteneriatul cu Republica Moldova.

Strategia de dezvoltare de trafic aerian către/de la aeroport Constanta a adus două noi rute aeriene - la 2 mai 2015 au fost lansate zborurile Milano – Constanţa (operate de compania aeriană Blue Air), iar pe 30 mai 2015 au început zborurile Londra – Constanţa (operate de WizzAir). Litoralul românesc continuă să fie conectat cu Istanbul prin prezenţa Turkish Airlines.

Vă mai recomandăm:

De ce au dispărut turiştii străini de pe litoralul românesc după Revoluţie. „Despre România se ştie acum că are câini vagabonzi şi că la graniţa cu Ucraina sunt conflicte“

VIDEO Imagini de arhivă cu litoralul românesc în 1966. „Sezonul meşterilor s-a încheiat. Trăiască sezonul!“

„Litoralul pentru toţi“, ofertă de neratat. Hotelurile unde poţi să-ţi petreci vacanţa la mare, cu preţuri foarte mici

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Ce să faci pe vreme rea la mare. Locuri superbe şi edificii unice în România, pe care trebuie să le vezi

Mangalia de altădată, în imagini rare. Numele mai puţin cunoscut sub care a renăscut cetatea pe jumătate scufundată în Marea Neagră

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie