Leon Dănăilă a fost sancţionat pentru afirmaţiile discriminatorii la adresa femeilor. „Femeile nu sunt bune de chirurgi, n-au talent“, a spus el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca urmare a petiţiei pe care Ioana Stăniloiu a depus-o la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a reclamat caracterul discriminatoriu la adresa femeilor al unor afirmaţii făcute de Leon Dănăilă, la acea vreme candidat PNL pentru alegerile parlamentare, senatorul a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 200/22.03.2017.

Colegiul Director al CNCD a confirmat că declaraţiile lui Leon Dănăilă reprezintă discriminare conform art. 2 alin. 1 şI art. 15 din O.G. nr. 137/2000, astfel că îl obligă pe acesta să publice în presa naţională un rezumat al Hotărârii, îi recomandă să nu mai promoveze în viitor afirmaţii cu caracter discriminatoriu şi îi aplică sancţiunea de avertisment.

Leon Dănăilă afirmase, printre altele, că: “femeile nu sunt bune de chirurgi”, “(…) n-au talent.”, “(…) femeilor le lipseşte ceva. Eu făcând şi psihologie, mi-am dat seama că femeile, în general, au treabă acasă, se ocupă cu alte lucruri, de familie. Gândul le este în altă parte”, “doamnele au alte preocupări. (…) dacă aveţi de operat, bărbaţii sunt mai buni”

Petiţia către CNCD şi completările făcute în 07.02.2017

Domnule Preşedinte,

Subsemnata Ioana Stăniloiu, domiciliată în Bucureşti, date de contact: e-mail - ioanastaniloiu99@gmail.com , tel 0744 395 562, formulez următoarea 

SESIZARE

În baza Art. 2 (1), (4), (11) şi Art. 3 din OUG nr. 137 / 2000, republicată, mă adresez instituţiei dumneavoastră pentru a sancţiona declaraţiile cu caracter discriminatoriu şi incitarea la discriminare descrise mai jos. Îmi întemeiez sesizarea pe prevederile Art. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11 pct. (1), 15, 19 pct. (2), 21 şi vă solicit sancţionarea domnului Leon Dănăilă, medic chirurg şi academician, în baza Art. 26 din OUG nr. 137 / 2000.

Vă rog să aveţi în vedere şi prevederile Convenţiei asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei ratificată de România în 1981:

“Articolul 1

În termenii prezentei Convenţii, expresia „discriminare faţă de femei” vizează orice diferenţiere, excludere sau restricţie bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de către femei, indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural şi civil sau în orice alt domeniu.

Articolul 2

(…)

e) şi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru eliminarea discriminării faţă de femei de către o persoană, o organizaţie sau o întreprindere oricare ar fi aceasta;”

În fapt, în data de 4 aprilie 2016, într-un interviu publicat pe site-ul adevarul.ro, domnul Dănăilă Leon a afirmat următoarele:

“Chirurgii, vă spun din experienţa mea, cei înalţi şi solizi nu sunt buni chirurgi. Sunt mediocri. Apoi femeile nu sunt bune de chirurgi.

Reporter: Cum aşa?

Vă spun foarte precis. În marea chirurgie, nu. Pentru oftalmologie, ORL, pentru asta, da. Dar ca chirurgi adevăraţi... N-au talent. Se spune că un mare chirurg trebuie să aibă inimă de leu, ochi de vultur şi mâini de femeie. Dar femeilor le lipseşte ceva. Eu făcând şi psihologie, mi-am dat seama că femeile, în general, au treabă acasă, se ocupă cu alte lucruri, de familie. Gândul le este în altă parte. Eu când am operaţii noaptea, repet chiar dacă am făcut operaţia aia de 100 de ori: tai aşa, fac aşa, mă duc aşa. Dar doamnele au alte preocupări. Într-adevăr, şi alea sunt foarte importante. Dar, dacă aveţi de operat, bărbaţii sunt mai buni, să ştiţi.Acum sunt şi bărbaţi proşti, ca  în orice meserie (râde).”

Cu tot respectul pentru profesionalismul recunoscut al domnului Dănăilă în meseria pe care o face, afirmaţiile domniei sale reprezintă o încălcare gravă a demnităţii femeilor, în general, iar eu mă consider direct lezată de acestea. Având în vedere că dl. Dănăilă este o autoritate în domeniul neurochirurgiei şi o persoană publică, discursul domniei sale va afecta în mod negativ carierea multor femei care doresc să activeze în domeniul neurochirurgiei, dar şi a bărbaţilor „înalţi şi solizi” care doresc acelaşi lucru. Prin prestigiul pe care îl are poate influenţa în mod negativ accesul la anumite locuri de muncă pentru femeile chirurg ori pentru bărbaţii “înalţi şi solizi”. Deşi declaraţiile domnului Dănăilă sunt ridicole, imorale şi lipsite de orice bază reală, totuşi sunt generatoare de stereotipuri de percepţie care pot afecta mediul profesional al medicilor chirurgi, cu consecinţe atât asupra evoluţiei profesionale a acestora, cât şi cu posibil impact asupra pacienţilor.

De asemenea, consider că este revoltător şi jignitor la adresa femeilor în general, şi, în special, a celor care activează în sistemul sanitar din ţara noastră, să se afirme despre ele că sunt inferioare din punct de vedere profesional bărbaţilor. Există femei chirurg şi în România şi în numeroase alte ţări şi niciodată vreun studiu nu a indicat vreo probă în sprijinul susţinerilor discriminatorii ale domnului Dănăilă, susţineri care reprezintă simple prejudecăţi.

Afirmaţiile făcute în presă au fost prezentate şi în conferinţele ţinute de domnul Dănăilă în cadrul Universităţii Titu Maiorescu, unde sunt studentă, conferinţe la care am asistat şi am fost consternată de ceea ce aud. Consider că proferarea unor astfel de opinii cu caracter discriminatoriu de către un profesor reprezintă o abdicare de la standardele ştiinţifice şi morale academice. Culpa domnului Dănăilă este cu atât mai gravă cu cât generaţii de studenţi pot fi influenţaţi negativ de opiniile sale misogine/discriminatorii, iar numeroase femei pot fi descurajate să urmeze o carieră în chirurgie. De asemenea, genul acesta de afirmaţii întreţin un mediu ostil şi degradant pentru femeile care doresc să profeseze într-un asemenea domeniu. 

Aceste afirmaţii reprezintă o formă de discriminare a unor categorii de persoane care vor avea de suferit din cauza lor atât din punct de vedere profesional, cât şi social. În consecinţă, vă rog să luaţi toate măsurile legale care se impun.

      

Ioana Stăniloiu

Activist civic

Ioana Stăniloiu, pe holurile Parlamentului Sursa foto Facebook Ioana Stăniloiu

Pe aceeaşi temă:

INTERVIU Ioana Stăniloiu, partenera civilă a lui Remus Cernea: „Lui îi plac cartofii ceva mai prăjiţi decât îi prefer eu“

Cine este iubita lui Remus Cernea şi cum l-a cucerit tânăra pe parlamentarul celibatar

Cuplul Remus Cernea - Ioana Stăniloiu iese din cursa electorală pentru Capitală: „Am decis să îl susţinem pe Nicuşor Dan“

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă