Istoria flotei de pescuit oceanic a României: „Pregăteam icrele în găleți, cu bormașina în loc de mixer“ VIDEO

În perioada de glorie, în anii ’80, flota de pescuit oceanic deținea 40 de traulere şi 6 nave colectoare. Mii de marinari au străbătut mările şi oceanele lumii şi au adus gustul mării pe masa bogaţilor şi a săracilor.

Până în anul 1964, România era singura ţară din lume cu ieşire la mare a cărei producţie de peşte se baza exclusiv pe exploatarea apelor interioare. La începutul lunii septembrie 1961, János Fazekas, proaspăt numit atunci în fotoliul de ministru al Industriei Alimentare, a trimis un raport vice-preşedintelui Consiliului de Miniştri, Petre Borilă, în care lansa ideea organizării unei flote de pescuit oceanic, conform publicației „Marina Noastră“.

Inițial, s-a avut în vedere construirea la șantierele navale din Republica Populară Polonă a două nave de pescuit, dar autoritățile poloneze au anunțat că nu pot onora comenzile mai devreme de finalul anului 1965.

Prin urmare, s-a ales varianta achiziționării unor nave din Japonia, fiind prevăzută în acest scop suma de 80 de milioane de lei în bugetul anului 1963.

Titular de proiect a fost trecută Direcția Generală a Industriei Peștelui din București, iar ca beneficiar „Întreprinderea Piscicolă Brăila” – cea care avea să devină, după 1990, Societatea Comercială „Vermatta” SA.

Pentru supravegherea construirii celor două nave, guvernul român a trimis în Japonia o echipă de specialiști, condusă de inginerul piscicol Ștefan Mazăre, tatăl fostului primar al Constanței, Radu Ștefan Mazăre.

Ștefan Mazăre a lucrat la Tulcea pentru o perioadă în industria pescuitului. Din 1961 a fost numit șef al Serviciului de Pescuit Oceanic din cadrul Direcției Generale a Industriei Peștelui aflată în coordonarea Ministerului Industriei Alimentare.

Așa a ajuns Ștefan Mazăre în 1962 în Japonia, la Osaka, ca șef al echipei de specialiști români trimisă de guvernul comunist de la București pentru a supraveghea, în șantier, construcția primelor două pescadoare care aveau să constituie baza viitoarei flote de pescuit oceanic a României.

În anul 1964 au sosit în ţară traulerele construite la Osaka, botezate „Constanța“ și „Galați“. La Galați, navele au fost așteptate de primul secretar al partidului Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a organizat o mare ceremonie în cinstea evenimentului.

Cum s-a înființat Întreprinderea de Pescuit Oceanic – Tulcea 

În anul 1971 se înființează Întreprinderea de Pescuit Oceanic – Tulcea (IPO), care primește atribuții de exploatare a navelor de pescuit, fiind trecută în organigrama Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. După încă doi ani, în 1973, Întreprinderea de Pescuit Oceanic este transferată, prin H.C.M nr. 88, la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, sub denumirea de Comandamentul Flotei de Pescuit Oceanic – NAVROM Tulcea. Ulterior, din 1976 este redenumită Întreprinderea de Pescuit Oceanic – NAVROM Tulcea.

Între 1969 și 1972 au intrat în serviciu 9 traulere de tip B-22, construite în Republica Populară Polonă. Și, aproape simultan, în perioada 1970-1972, flota de pescuit oceanic a fost înzestrată cu un nou tip de navă, Atlantic II, construit în Republica Democrată Germană (RDG), destinat pescuitului în zone tropicale.

În anul 1974 flota se mărește din nou, prin intrarea în serviciu a şase traulere tip B-419, construite în şantierele navale din Republica Populară Polonă, alături de cele B-22 destinate capturilor în zone subarctice.

Începând cu anul 1972 intră în exploatare și două transportatoare de tip SIBIR, construite în U.R.S.S. Și tot în 1972 se achiziţionează din R.D.G. un tip superior de nave, atât sub aspectul puterii motorului cât şi al capacităţii magaziilor frigorifice şi vitezei de navigaţie, fiind vorba de navele „Polar III” , „Polar IV”, „Polar V” şi „Polar VI”.

La nivelul anului 1979, flota de pescuit oceanic a României ajungea la 40 de traulere şi 6 nave colectoare.

După statisticile registrului Lloyd’s, în perioada 1985-1990 țara noastră se situa pe poziţia a 7-a în grupa statelor cu nave trauler de peste 2500 TRB, şi pe poziţia a 5-a în grupa ţărilor deţinătoare de flotile de nave frigorifice de transport.

Icrele din cod de gheaţă, o delicatesă

În urmă cu peste patru decenii, la începutul anilor '70, navele din flota noastră ajungeau la Cercul Polar de Nord, în zona Labrador. „De aici pescuiam cod de gheaţă şi sebastră, peşti foarte buni şi foarte scumpi. Românii nu prea cunoşteau astfel de specii pentru că nu apucau să ajungă pe piaţă. Se înghesuiau alţii să le dea“, a povestit pentru Adevărul Constantin Simion,  fost comandant pe toate navele din flota noastră de pescuit oceanic.

„Am început cu Nava Trotuş, apoi le-am luat pe toate la rând“, spune el. Absolvent al Şcolii Superioare de Marină, unde a întâmpinat o concurenţă acerbă, fiind 11 candidaţi pe un loc, a ales pescuitul oceanic şi nu altă ramură a flotei, chiar dacă şi ulterior a fost curtat de NAVROM.

Timp de aproape trei decenii a bătut globul. „Flota noastră era pe locul trei în lume la cantitatea de peşte scoasă. Perioada de glorie a fost între anii 1983 - 1985, apoi a început declinul“, spunea fostul comandant. 

Pe toate navele, plitele erau pe punte, gata oricând să primească peşti proaspeţi, aleşi pe sprânceană, care reprezentau principalul fel de mâncare al oricărui marinar. „Fiecare îşi alegea ce peşte proaspăt dorea şi îl pregătea“, spune fostul comandant.

La mare trecere erau şi icrele din cod de gheaţă care, spune el, sunt mult mai bune decât cele de ştiucă. „Din bormaşină făcuseră un fel de mixer şi aşa se pregăteau icrele, în găleţi. Le mâncam inclusiv la comandă, după ce le puneam neapărat ceapă“, îşi mai aduce Constantin Simion aminte. 

Capturi prelucrate doar în parte

„Capturile erau foarte mari, dar nu le puteai prelucra pe toate din cauză că nu făcea faţă nava. Scoteai 60 de tone şi prelucrai doar o mică parte, pentru că pe urmă intra în faza de alterare şi ori îl dădeai la făină de peşte, ori îl aruncai în ocean“, rememorează acele vremuri Traian Dobre, un fost inginer tehnolog, care a scris volumul „Am avut cândva pescuit oceanic“, în care rememorează întâmplări de pe mare.

„Nu au fost de acord ca noi să aducem peşte prelucrat superior. Le dădea la săracele femei de la fabricile de prelucrare a peştelui să îl taie în stare congelată. Nu cred că au mâncat pensie femeile alea. Se încăpăţânase directorul să îl aducem congelat“, mai povesteşte fostul marinar.

Peştele ajungea de pe navele Întreprinderii de Pescuit Oceanic la fabricile de prelucrare din Tulcea, Sulina, Galaţi, Brăila sau Bucureşti, care şi-au încetat activitatea după ce a dispărut şi flota de pescuit oceanic.

Simion Nicolaev, fostul director al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ din Constanţa, şi-a petrecut cei mai frumoşi ani tot pe flota de pescuit oceanic. „Până în anul 1993, când ultima navă a dispărut, flota a funcţionat cu echipamentele create de mine“, se mândrea el. „Am realizat conceptul echipamentelor de pescuit a traulelor şi a panourilor de pe ambarcaţiuni“, spunea Nicolaev.

În anul de glorie 1985, erau capturate peste 160.000 de tone de peşte pe toată flota de pescuit oceanic a României.

Din flota de pescuit oceanic nu a mai rămas nimic.