Încep protestele în Portul Constanţa. Sindicaliştii declanşează demonstraţiile împotriva Ministerului Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste ale sindicaliştilor în Portul Constanţa FOTO S.I.

Sindicaliştii de pe platforma portuară au anunţat declanşarea protestelor la adresa schimbării ponderii în acţionariatul de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Mircea Burlacu, liderul sindicatelor portuare, a precizat că luni, 19 mai, în intervalul 7-9, cel puţin 100 sindicalişti vor protesta în faţa companiei.

„Suspendăm lucrul timp de două ore, în decurs de trei zile - luni, marţi şi miercuri. Pentru că este ultima săptămâna din campania electorală pentru alegerile europarlamentare, vom întrerupe protestele după aceste trei zile, dar le vom relua imediat după alegeri“, a descris planul Mircea Burlacu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP).

Ultima mare mişcare de protest a sindicatelor a fost în primăvara anului 2012, când după 70 zile de demonstraţii, sindicaliştii au reuşit înlocuirea managementului companiei, acuzate de comportament dictatorial şi abuziv.

„Atunci am stat 70 zile, acum o să stăm cât e nevoie“, a dat asigurări Mircea Burlacu. Pe platforma portuară lucrează aproximativ 15.000 oameni.

Între administraţia locală şi operatorii economici se duce un război crâncen legat de acţionariatul Administraţiei Porturilor Maritime, compania de stat aflată în topul profitabilităţii.

Angajaţii se tem că odată pierdut controlul asupra administraţiei, statul nu va mai putea opri creşterea de tarife, declinul economic, disponibilizările în masă. „Mii de oameni îşi vor pierde locul de muncă dacă nu se va duce o politică bazată pe coerenţă. Dacă se lasă portul la mâna administraţiei locale şi a investitorilor de pe Bursă care nu urmăresc decât profitul imediat, cel mai important obiectiv maritim al ţării se duce de râpă“, au avertizat sindicaliştii.

Mircea Burlacu (în mijloc), liderul sindicatelor de pe platforma portuară Constanţa

Apariţia pe masa de lucru a Guvernului Ponta a hotărârii prin care statul cedează, fără nicio pretenţie, un pachet de 13% din acţiunile Portului Constanţa către administraţia Mazăre a sporit tensiunile de pe platforma portuară. Nici operatorii, nici sindicaliştii, nici specialiştii portuari nu doresc ca Ministerul Transporturilor să renunţe la postura de acţionar majoritar al companiei de stat aflate în topul profitabilităţii, care aduce la bugetul ţării 10 milioane euro pe an.

Structura actuală în acţionariatul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA este: Ministerul Transporturilor - 60%, Fondul Proprietatea - 20% şi Consiliul Local Municipal Constanţa - 20%. Municipalitatea a obţinut pachetul de acţiuni în 2008, în urma unei legi promovate în Parlament de un grup de parlamentari PSD de Constanţa, în frunte cu Alexandru Mazăre, fratele primarului Radu Mazăre.

Administraţia Mazăre îşi doreşte însă mult mai mult: controlul asupra Portului Constanţa, pe motivul apartenenţei teritoriale. Pe acelaşi principiu, Consiliul Judeţean Constanţa ar putea cere controlul asupra Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă.

Printr-o hotărâre de Guvern pusă în discuţie la ultima şedinţă a Executivului dinaintea minivacanţei de 1 Mai, Cabinetul Ponta se pregătea să onoreze promisiunea din campania electorală din 2012. Ministerul Transporturilor urma să cedeze 13% din acţiuni către Consiliul Local Constanţa, iar alte 14% ar fi fost listate la Bursă. În acest fel, Ministerul Transporturilor (deci statul român) ar rămâne acţionar minoritar în port cu 33%, pe picior de egalitate cu Consiliul Local Constanţa.

„Aşa vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, asigurând egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în Portul Constanţa“, susţine Dan Şova, ministrul Transporturilor. Acesta era aşteptat să sosească joi în Portul Constanţa, dar vizita sa a fost anulată, fără explicaţii.

Vă mai recomandăm

VIDEO Război total pe Portul Constanţa. Mazăre, acuzat că a falimentat oraşul

De ce este ilegal transferul Portului Constanţa către administraţia Mazăre

Scrisoarea lui Radu Mazăre către constănţeni: „Semnaţi pentru descentralizarea portului“

Treimea din Portul Constanţa, cerută oficial de la Ministerul Transporturilor

VIDEO Crin Antonescu, la Constanţa: „Noi am blocat trecerea Portului Constanţa la administraţia Mazăre. Nu era în programul de guvernare“

Portul Constanţa, la judecata AGA. Managerii pot fi schimbaţi dacă indicii de performanţă nu au fost atinşi

Cum au reuşit administraţia Mazăre şi Ministerul Transporturilor să scadă profitul Portului Constanţa, impunând un management privat

Radu Mazăre se teme că va fi asasinat de milionarii din Port. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Radu Mazăre, despre Portul Constanţa: „E un război mare şi dur“

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!