Hotelierii de pe Litoral îşi înscriu afacerile în Bulgaria ca să scape de taxele de aici şi să bucure de facilităţile de acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria nu ne ia doar turiştii, ci şi hotelierii. Aceştia îşi derulează afacerile turistice prin intermediul unor firme de management pe care le deschid în ţara vecină.

Nu doar turiştii sunt atraşi de condiţiile de cazare din Bulgaria, iar proprietarii de maşini îşi înmatriculează autoturismele în ţara vecină, pentru a scoate mai puţini bani din buzunar. Mai nou, şi hotelierii de pe litoralul românesc se îndreaptă cu afacerile spre Bulgaria.

Ei au început să-şi deschidă firme de management în Bulgaria, unde mută angajaţii şi cu care operează unităţile turistice, întrucât în ţara vecină taxele şi impozitele sunt mult mai mici.

"Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate", a explicat Dragoş Răducan, reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), la conferinţa de presă susţinută la Bucureşti.

El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

Oficialul FPTR a spus că federaţia pe care o reprezintă nu încurajează aceste practici, chiar dacă sunt generate de taxele şi impozitele mari din România.

Numărul de turişti români ajuns anul trecut pe litoral a scăzut cu aproape 10%, în timp ce străinii au fost mai puţini cu peste 11%, scrie Mediafax.

Anul trecut, din cele 1.400 de hoteluri din România, 28 erau de cinci stele, 233 de patru stele, 663 de trei stele, 395 de două stele şi 75 de o stea, iar 6 unităţi nu erau clasificate.
 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete