Fraudă majoră la Inspectoratul Școlar Constanța. Gaură de 7 milioane de euro găsită de Corpul de Control al Ministerului Educației
0Un raport al Corpului de Control al Ministerului Educației indică mai multe nereguli grave constatate la ISJ Constanța. În urma rezultatului, instituția va sesiza inclusiv DNA și Parchetul General.
Documentul arată că, în perioada 2012-2025, Trezoreria Constanța ar fi decontat personalului de la Inspectoratul Școlar Constanța peste 792 de cecuri, în valoare de peste 35 de milioane de lei. Aceste sume de bani nu au fost trecute în registrul de casă al Inspectoratului Școlar Constanța, ci în documentele financiar-administrative, ca fiind cheltuieli.
Corpul de control nu a găsit documente justificative pentru anumite sume și, totodată, a notat în raport faptul că mai multe dintre documente lipseau sau erau deteriorate. De asemenea, Corpul de control a recomandat ca Ministerul să sesizeze Parchetul General, respectiv DNA.
Din același raport reiese și faptul că la o grădiniță din Constanța s-a descoperit revocarea ilegală din funcția de director a unui angajat din sistemul de învățământ. Într-o altă unitate de învățământ, în urma controlului s-a descoperit faptul că din comisia de admitere s-ar fi scurs informații cu caracter personal, referitoare la unul dintre elevii care ar fi urmat să fie admiși.
Claudia Portase, noul inspector școlar general, a făcut primele precizări cu privire la acest aspect.
”Este o cercetare penală în curs pentru un angajat din cadrul compartimentului contabilitate din cadrul ISJ CT și nu pot face alte comentarii până la finalizarea anchetei. Măsurile dispuse de Corpul de Control pentru a fi luate de ISJ CT sunt în curs de implementare”, potrivit Replica Online.