Reacția Inspectoratului Școlar Constanța după ce o elevă a primit droguri în curtea școlii: „Vom verifica amănunțit acest caz”
0Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat declanșarea unei anchete interne după ce o elevă de 14 ani din Mangalia a primit o substanță interzisă de la un bărbat străin, chiar în curtea școlii.

Inspectorul general al IȘJ Constanța, Sorin Mihai, a explicat că incidentul a avut loc marți, 4 iunie, în jurul orei 15:00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Mangalia. Eleva de clasa a VIII-a ar fi ieșit din sala de sport și ar fi interacționat cu un bărbat necunoscut, care i-a oferit o substanță interzisă.
„În jurul orei 18.30, directorul şcolii a informat un inspector şcolar de sector că o elevă a acuzat o stare de rău în timpul programului şcolar. Din cele relatate de director, se pare că eleva a ieşit din sala de sport în jurul orei 15.00 şi a interacţionat cu un individ care i-a oferit spre consum o substanţă interzisă”, a declarat Sorin Mihai.
După consumul substanței, eleva a mers în sala de curs, unde a fost observată de dirigintă într-o stare vizibil alterată. Profesorul a apelat imediat 112.
„S-au deplasat la unitatea de învăţământ organele de poliţie şi o ambulanţă. Au fost anunţaţi şi părinţii, care au însoţit-o la spital. Acum, eleva este la domiciliu, în afara oricărui pericol”, a adăugat inspectorul general.
Anchetă internă la nivelul școlii și verificări din partea IȘJ
Inspectoratul Școlar a demarat o cercetare internă pentru a afla cum a reușit eleva să părăsească sala de sport fără supraveghere și cum a ajuns să intre în contact cu o persoană străină.
„În acest moment, directorul şcolii se află alături de reprezentanţi ai poliţiei, punând la dispoziţie informaţii cu privire la caz. În paralel, se va derula o anchetă internă pentru a lămuri condiţiile în care eleva a putut să iasă din sala de sport şi modalitatea în care a ajuns să interacţioneze cu o persoană străină, intrând în posesia substanţei interzise”, a precizat Sorin Mihai.
„I-am solicitat directorului o informare detaliată, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va verifica amănunţit acest caz”, a adăugat acesta.
Activitate socială în curtea școlii
În curtea școlii se desfășura, în același timp, o acțiune organizată de direcția socială, în cadrul căreia se distribuiau pachete persoanelor cu venituri mici. Potrivit directorului școlii, bărbatul care i-a oferit elevei drogul ar fi profitat de această activitate pentru a pătrunde mai ușor în curte.
„Sunt două aspecte pe care le vom verifica în mod deosebit: cum a putut eleva să iasă din sala de sport pentru a interacţiona cu individul respectiv şi felul în care este asigurat perimetrul şcolii în astfel de situaţii, când se desfăşoară şi alte activităţi care implică accesul unor persoane străine”, a subliniat inspectorul general.
Bărbatul a fost reținut de DIICOT
Procurorii DIICOT au reținut un bărbat de 25 de ani, acuzat că a procurat un drog de mare risc și l-a oferit elevei chiar în incinta școlii. După ce a consumat substanța, fata a fost găsită inconștientă în baia școlii.
Ancheta penală este în desfășurare, iar autoritățile promit măsuri ferme pentru a preveni astfel de incidente în viitor.