Felix Stroe şi Nicolae Moga şi-au dat demisia din funcţiile de vicepreşedinţi ai PSD Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Moga părăseşte scaunul din partid. FOTO Arhiva Adevărul

Senatorul Nicolae Moga şi şeful Regiei de Apă Constanţa, Felix Stroe şi-au dat astăzi demisiile din funcţiile deţinute în organizaţia judeţeană a PSD Constanţa.

Primul care a trimis un comunicat de presă în acest sens a fost Felix Stroe. El a folosit adresa personală de email şi nu cea de partid. 

Stroe spune că este mâhnit de rezultatul alegerilor prezidenţiale în plan judeţean şi, ca un gest moral, îşi dă demisia din funcţia de vicepreşedinte al PSD Constanţa. 

"Deşi responsabilitatea mea politică concretă în cadrul organizaţiei Judeţene Constanţa este coordonarea activităţii de partid în Colegiul Uninominal de Deputaţi D3, colegiu în care PSD a câştigat alegerile, atât în turul I cât şi în turul al II-lea, mă consider vinovat alături de ceilalţi colegi ai mei din conducerea Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa în principal pentru faptul că nu am reuşit să-i conving că strategia promovată pentru activitatea de relaţionare a partidului cu cetăţenii judeţului Constanţa, cu tineretul în special, este greşită", spune Felix Stroe.

Patru minute mai târziu a venit, tot pe email, demisia lui Nicolae Moga. Acesta crede cu tărie că trebuie să-şi asume eşecul PSD la Constanţa. 

"În calitate de coordonator al campaniei electorale port întreaga responsabilitate a rezultatului obţinut" a precizat Moga.



 

Vă mai recomandăm:


Alegeri prezidenţiale 2014 Constanţa şi-a luat revanşa. Peste 1.000 de tineri au ieşit în stradă: „Mazăre, nu uita: Ne-ai promis demisia“

Protest spontan la Constanţa: „Românii din Diaspora ne roagă să nu îi părăsim“

FOTO VIDEO Alegeri prezidenţiale 2014. PSD a închis porţile, ACL serbează moderat, dar aşteptat. Oraşul este străbătut de protestatari

Alegeri prezidenţiale 2014. Românii au stat degeaba 11 ore în frig şi ploaie la Londra. „Am rămas sute de oameni în afara secţiei de votare“

Alegeri prezidenţiale 2014. Andy a votat la Paris după 10 ore de aşteptare. „Era o mare de oameni nemulţumiţi care încerca să intre pe teritoriul României“

Alegeri prezidenţiale 2014. Alexandra, din Dubai: „Români, gândiţi dincolo de pomeni şi turism electoral. Că 5 ani tot pe noi ne aşteaptă greul“

Alegeri prezidenţiale 2014. Părinţii Antoniei, româncuţa din Oslo: „Votaţi cu capul, nu cu stomacul!“

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial