Cum depăşim conflictul dintre generaţii. Lupta dintre părintele atotştiutor şi copilul care consideră că adulţii au idei învechite - explicaţia specialiştilor
0Nicio generaţie nu a reuşit până acum să stingă conflictul dintre părinţi şi copii. Părinţii se plâng permament că adolescenţii şi tinerii sunt iresponsabili, iar copiii, la rândul lor, vorbesc despre modul învechit de gândire al părinţilor. Psihologul ne oferă un liant între generaţii.
Psihologul constănţean Mihaela Nicolaev spune că principalele cauze ale conflictelor dintre părinţi şi „copiii-adolescenţi” sunt reprezentate de dificultăţile de relaţionare, lipsa de comunicare şi agresivitatea crescută. „Toate acestea au la bază emoţii negative pe care le trăiesc atât părinţii, cât şi copiii: tristeţea, însingurarea, neputinţa, frica de eşec, deznădejdea, furia, etc“, este de părere specialistul.
Care sunt indiciile după care ne dăm seama că părinţii şi „copiii-adolescenţi” nu se află pe aceeaşi lungime de undă? Un prim indiciu ar fi că niciuna dintre părţi nu ascultă ceea ce spune cealaltă până la capăt, se foloseşte un ton nepotrivit, există mari diferenţe de opinii, care nu mai pot fi „negociate”, se „activează” atât orgoliul părintelui, care este atotştiutor, cât şi al copilului, care consideră că părinţii au idei învechite. Se cunoaşte prea bine faptul ca perioada adolescenţei este una furtunoasă, în care transformările sunt spectaculoase şi de maximă complexitate.
Mulţi părinţi, din păcate, încă mai folosesc metodele tradiţionale de educaţie: impun şi nu negociază reguli, controlează şi nu verifică situaţia copilului, moralizează şi nu argumentează, ameninţă şi nu explică consecinţelor faptelor copilului.
Unii lasă totul în seama şcolii, alţii sunt complet depăşiţi de obstacolele din calea „meseriei” de părinte. Adolescenţii îşi doresc să fie înţeleşi, apreciaţi şi iubiţi. Nu au nevoie atât de mult de lucruri materiale, cât de laude, de înţelegere, de timp preţios petrecut cu părinţii, de îmbrăţişări, îşi doresc să se simtă în siguranţă.
Iată câteva sugestii pentru părinţi, prin care pot evita sau preveni stările conflictuale:
- Să fie modele de comportament pozitiv pentru copiii lor! Dacă părintele vorbeşte pe ton ridicat, aşa vor face şi copiii; dacă părintele este dezordonat sau stresat, aşa pot fi şi copiii; dacă părintele se implică ”în salturi” în treburile gospodăreşti, la fel pot face şi copiii, în activitatea şcolară.
- Să îşi cunoască bine copiii, ca să poată aprecia în mod just, ce face bine şi ce greşeşte.
- Să dezvolte relaţii de înţelegere, încredere, dragoste, respect, şi întrajutorare şi unitate între toţi membrii familiei.
- Să aibă autoritate (şi nu să fie autoritari!) asupra copilului.
- Să îmbine, cu tact, recompensele si sancţiunile, fără a fi nevoie să îi aplice copilului „corecţii”.
- Să fie empatici- să se transpună în postura adolescentului, să-şi aducă aminte ce gândeau, ce simţeau şi ce greşeli au făcut atunci.
- Să înveţe să îşi exprime emoţiile (pozitive şi negative) în prezenţa copiilor. Să utilizeze, cât mai des, cuvintele : „Te iubesc!” (necondiţionat, aşa cum eşti, cu bune şi cu rele), „Mulţumesc” (că exişti, că eşti copilul meu), „ Iartă-mă!” (şi eu greşesc!)
Iată şi câteva sugestii pentru adolescenţi, pentru a îmbunătăţi relaţia cu părinţii:
- Să-şi cunoască părinţii, să ştie cum sunt, ce fel de temperament au. Vor avea nevoie de aceste lucruri, pentru a şti la ce să mai „lucreze”, pentru a evita greşeli asemănătoare.
- Să evite să îşi judece părinţii, „vânându-le” greşelile şi „scoţându-le ochii” pentru acestea. Şi ei pot face aceleaşi greşeli (sau poate chiar mai mari)
- Să se transpună în postura părinţilor, care sunt ocupaţi. În cea mai mare parte a timpului, să asigure veniturile necesare familiei.
- Să îşi asume responsabilităţi, atât în familie, cât şi la şcoală sau în faţa grupului de prieteni.
- Să înveţe să îşi exprime emoţiile (pozitive şi negative) în prezenţa părinţilor. Să utilizeze, cât mai des, cuvintele: „ Te/vă iubesc!” (sunteţi părinţii mei), „Mulţumesc” (pentru tot ceea ce faceţi pentru mine), „ Îmi cer scuze pentru...”, ”Iartă-mă/iertaţi-mă, pentru... (Şi câte sunt motivele)“.
Vă mai recomandăm: