Criminala de la Mangalia, adusă în cătușe la Medicina Legală. Procurorii vor să vadă dacă are discernământ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 18 ani din Vaslui care în urmă cu zece zile și-a ucis prietena din copilărie cu un cuțit este supusă de specialiști mai multor expertize. 

Loredana Atănâsoaie Sursa foto A.I.

Ea a fost adusă joi, 17 august a.c. de polițiști în cătușe și în față jurnaliștilor, care au întrebat-o dacă regretă, nu a rostit niciun cuvânt, 

Medicii legiști, spune avocatul Loredanei, fac, în primul rând, o expertiză a rănilor pe care le are tânăra învinuită de crimă pe corp, la nivelul gâtului, pe brațe și pe spate, răni pe care suspectă a declarat că i le-a produs Alina, cu ultimele puteri, înainte să moară. Inițial, înainte de a recunoaște fapta, declarase că a căzut pe scări. 

Tânăra a păstrat tăcerea Sursa Antonia Ispas 

Ulterior suspectă va fi dusă la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, unde specialiștii vor stabili dacă această are discernământ în raport cu fapta gravă pentru care a fost arestată. 

Rezultatul celor doua expertize vor fi trimise procurorilor și vor fi probe în dosarul de omor. 

Crima a fost comisă în noaptea de 5 spre 6 august a.c. Loredana Atănăsoaie și Alina Ciobanu, prietene din copilărie, veniseră pe litoral să muncească la un hotel și erau cazate în aceeași camera. 

Ion Cristian, avocatul suspectei Sursa Antonia Ispas 

Se certau în ultima perioada, iar în noaptea fatidică Alina chiar își făcuse bagajul că să se întoarcă acasă. 

Loredana avea să declare ulterior că s-a enervat întrucât prietenă ei stătea pe pat, cu spatele la ea, îi răspundea monosilabic, așa că a văzut negru în fața ochilor și a lovit-o cu un cuțit. 

Alina, arată anchetatorii, a agonizat 30 de minute înainte să moară. După ce și-a dat sufletul, prietenă ei a pus-o într-un troler, a chemat un taxi și a abandonat-o sub o banca în parcul din Mangalia. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică