Cine era tânăra care a murit în accidentul din centrul Constanţei. Colegii judecătoarei au transmis mesaje de condoleanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la locul tragediei FOTO ISU

Tânăra de 35 de ani, care sâmbătă a fost grav rănită în accidentul care s-a produs la intersecţia străzilor Mihai Viteazu cu Constantin Brătescu, a murit la spital. Ea se afla într-un motociclu.

În accident au fost implicate două autoturisme şi un motociclu, care a luat foc. Conform medicilor, femeia de 35 de ani a fost găsită în comă, cu traumatism abdominal deschis, cu evisceraţie. Femeia se numea Mihaela Şerban şi era judecătoare la Curtea de Apel, la Secţia de contencios administrativ. 

„Colectivul Curţii de Apel Constanţa a primit cu profund regret vestea încetării din viaţă a colegei noastre judecător Mihaela Şerban, în urma unui accident rutier ce a avut loc în data de 23.03.2019. colegă apropiată, aceasta s-a dedicat profesiei de judecător timp de peste 20 de ani, fiind o persoană optimistă, cu caracter puternic, un om devotat şi de încredere. Toţi cei care au avut bucuria de a lucra cu ea îi vor purta o neştearsă amintire. Pe această cale transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!“, transmit colegii de la Curtea de Apel Constanţa. 

Mihaela Şerban, de 35 de ani, judecătoare la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa, se afla împreună cu iubitul ei, un poliţist, pe un motociclu. În momentul în care au ajuns la intersecţia străzilor Constantin Brătescu cu Mihai Viteazu, poliţistul, care conducea mijlocul de locomoţie, nu a respectat indicatorul „Oprire“ şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia care oferea servicii de taximetrie condus de un bărbat şi cu un Volkswagen. 

După producerea accidentului, victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital. Celelalte victime s-au ales cu traumatism membru superior, cu traumatism lombar şi membru inferior. 

La faţa locului au intervenit o autospecială de stingere de la Detaşamentul Fripis, din cadrul ISU Dobrogea,  un echipaj SMURD B,  un echipaj SMURD C şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.

Mihaela Şerban FOTO Arhivă personală 

Pe aceeaşi temă: 

Bărbat cu dizabilităţi, aflat într-un cărucior, accidentat mortal pe un drum naţional

Maşini de lux, declarate dispărute în străinătate, descoperite în judeţul Constanţa

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare