Centrele comerciale VIVO ŞI TOM sfidează legea. Mai multe magazine deschise în weekend, deşi Constanţa este în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii constănţeni au găsit sâmbătă mai multe magazine nealimentare deschise, deşi, în perioada carantinei, sunt accesibile publicului doar cele alimentare.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 2, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona centrelor comerciale de pe raza de competenţă, au identificat şase puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile legale, în ceea ce priveşte măsura suspendării temporare a activităţii.

Este vorba de centrele comerciale VIVO  şi TOM. La primul centru, oamenii legii au găsit deschise o insulă cu obiecte personalizate, o florărie, un magazin de încălţăminte şi un magazin de jucării, iar la cel de-al doilea un magazin de haine şi unul de jucării.

Poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 30.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, la Constanţa s-au înregistrat 250 de noi cazuri d einfectări cu noul coronavirus. Municipiul Constanţa va fi în carantină şi în următoarele 14 zile. Măsura a fost dispusă de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte şi:

Elevii au învins. Consilierii locali ai municipiului Constanţa, convocaţi să voteze acordarea tuturor burselor

Preot constănţean: „La spitalul din Constanţa, doctorii omoară oameni cu testul Covid“. El va fi cercetat de Arhiepiscopie VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul