Cea mai mare controversă a creștinismului românesc: a fost sau nu Sfântul Andrei în Dobrogea? Ce spun istoricii
0Omenirea a avut întotdeauna nevoie de zei, de divinități, de legende. Cel mai legendar personaj al Dobrogei rămâne Sfântul Apostol Andrei, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos şi despre care se spune că a adus creștinismul pe aceste meleaguri. Ba chiar i s-a atribuit și o localitate în care a ajuns și o peșteră în care s-a ascuns, vreme de 20 de ani. Dovezile istorice însă spun altceva...
Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei a adus creștinismul pe teritoriul Dobrogei de astăzi. „Creștinismul românesc are origine apostolică. Populația geto-dacă din regiunea vestică a Mării Negre (Sciția Minor, Dobrogea de astăzi) a primit cuvântul Evangheliei prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi, în a doua jumătate a secolului I. De aceea, ziua de 30 Noiembrie marchează o sărbătoare națională bisericească, fiind dedicată Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României“, anunță Biserica Ortodoxă Română pe site-ul oficial. De altfel, mari clerici au vorbit, în predicile lor, despre acest sfânt pe care l-au numit apostol și de numele căruia se leagă creștinismul în Dobrogea. „Sfântul Apostol Andrei ne-a creștinat şi a săvârșit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire“, spunea părintele Ilie Cleopa, în una din predicile sale.
Și preoții dobrogeni aveau aceeași credință. Astfel, în anul 1995, Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, la slujba de sfințire a unei bisericuțe în zona peșterii, a spus: „Prin noi se scrie istoria acestui aşezământ. Avem Peştera Sfântul Apostol Andrei, iar acum avem şi acest paraclis... şi nu în ultimul rând temelia bisericii mari, aşezată în centrul acestui aşezământ monahal... Să daţi dovadă de buni credincioşi, de buni vieţuitori, ţinând candela aprinsă aici pe pământul dobrogean sfinţit de Sfântul Apostol Andrei“.
În anul 1997, Sinodul BOR l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al României. Era un fel de redobândire a identității, după ce, în perioada comunistă, și preoții ortodocși, alături de cei greco-catolici au avut de suferit și au murit în temnițe și lagăre, iar multe lăcașuri de cult au devenit grajduri pentru vite sau au fost distruse de Armata Roșie. Însă niciodată Biserica nu a adus vreo dovadă că Apostolul Andrei a predicat pe teritoriul actual al României, cu atât mai puțin în Dobrogea. S-a ales Dobrogea ca loc al predicilor apostolului probabil ca urmare a faptului că pe aceste meleaguri arheologii au identificat primele manifestări ale creștinismului.
„Scythia Minor nu exista“
Aici se sfârșește legenda și începe să vorbească trecutul. Toată discuția legată de venirea Sfântului Apostol Andrei este pusă sub semnul relatărilor făcute de doi scriitori care au trăit în perioada secolelor III-IV d.Hr. și care au scris o istorie a creștinismului timpuriu: Origen și Eusebiu, ambii din Cezareea. Cei doi vorbeau despre faptul că „Sfântul Apostol Andrei a propovăduit creștinismul şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie romană Scythia Minor“.
Dar să ne întoarcem în timp, în secolul I d.Hr., atunci când trebuia să ajungă pe aceste meleaguri Apostolul lui Iisus Hristos, care a trăit între anii 6 î.Hr. şi 60 d.Hr. Prin istoria de început de creștinism în spațiul dobrogean ne poartă Radu Petcu, cercetător științific pe arheologie creștină timpurie la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța: „La vremea respectivă, Scythia Minor, de care vorbesc cei doi scriitori antici, nu exista, exista doar Moesia, care mai apoi a devenit Moesia Inferioară – Dobrogea s-a numit astfel până prin anii 280-290, apoi și-a schimbat numele în Scythia și capitala a fost Tomis. Provincia capătă acest nume după reformele lui Diocletian“. Așadar, în secolul I, când se presupune că ar fi venit aici apostolul Andrei, dacă vorbim de anii 30-40, teritoriul Dobrogei de astăzi abia fusese de puțin timp alipit Moesiei și devenise parte din provincie.
Mergând pe firul poveștii, soarta provinciei de la acest capăt de lume a fost decisă de conducătorii Imperiului Roman. La acea vreme, pe fondul crizei din Imperiul Roman, când la tronul Romei s-au perindat vreo 70 de împărați, pentru ca să pună capăt războaielor civile, împăratul Diocletian a făcut niște reforme administrative, teritoriale, monetară, dar și în armată. Una dintre reforme a vizat Dobrogea, care a fost ruptă de provincia Moesia și a devenit provincie separată, cu capitala la Tomis. Așa Tomisul a devenit foarte cunoscut pe harta istorică pentru că, la un moment dat, începând cu sfârșitul secolului III și începutul secolului IV, capătă statutul de capitală de provincie. Atunci apare și provincia Scythia.
Mai mult decât atât, explică istoricul, Scythia Minor este, de fapt, o interpretare medievală a textelor antice. „Ea nu s-a numit niciodată Scythia Minor, adică Scythia Mică. Ea s-a numit doar Scithya. Denumirea de Scythia Minor este datorată traducerilor medievale care s-au făcut după textele antice, când se mai copia greșit. Aici apare o problemă de nuanță. Acești părinți care scriu istoria Dobrogei timpurii și care relatează despre călătoriile timpurii ale apostolilor spun că Apostolul Andrei a venit în Scythia, dar Scythia este provincia de la nord de Marea Neagră. Numele provinciei vine de la numele sciților, popoare de stepă, care trăiau în nordul Mării Negre și care, la un moment dat, au venit și în Dobrogea în secolele VI-V î.Hr., iar câteva secole mai târziu întemeiază aici un regat“.
Istoricul consideră că Apostolul Andrei poate a trecut pe aici în drumul lui spre nordul Mării Negre. „În Antichitate, corăbiile navigau mai mult pe zona țărmului, fiind foarte periculos să se avânte în largul mării. Deci, există probabilitatea să fi trecut pe la Tomis sau Callatis“.
„Toate sunt speculații“
Începutul creștinismului în România este văzut diferit de teologi și de arheologi. Dacă primii spun că aici creștinismul a pătruns încă din secolul I, arheologii vin cu dovezi ce arată că de ideile creștine vorbim abia din secolul III. Prof. univ. dr. Ioan Marian Țiplic de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu declară în documentarul „Istorii ascunse: începutul creștinismului în România“ că din perspectiva unor dovezi concrete nu se poate vorbi de prezența apostolului pe aceste meleaguri. „Toate sunt speculații care provin din informații legate de prezența, care și ea este cumva teoretică, a apostolului Andrei în Scythia“.
Conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan de la Universitatea de Vest Timișoara consideră, în același documentar, că este foarte greu de spus unde și cum, dar, cu siguranță, „în perimetrul acesta al Dobrogei încărcate de tradiții, colonizată de greci, și cu nenumărate influențe romane, tradiția episcopilor, care ne este documentată, dintre care unii martiri, alții participanți la sinoade ale Bisericii, notați acolo în grafia respectivă, ne dau cvasicertitudine, atât cât poate să fie aceea a unor evenimente de acum 2.000 de ani“.
Radu Ota, arheolog la Muzeul Național Alba Iulia, spune că s-a scris mult despre acest subiect controversat, dar că pentru cercetători nu mai este niciun fel de controversă. „Totul a pornit de la anumite pasaje din izvoare narative. În istoria ecleziastică, Eusebiu din Cezareea de la începutul secolului al IV-lea spune că acest Apostol Andrei ar fi venit și ar fi propovăduit în Scythia. Scythia nu însemna neapărat numai Dobrogea, putea fi și zona de nord a Mării Negre, dar vorbim de începutul secolului al IV-lea, or, Apostolul Andrei, știm bine că a trăit în secolul I. Deci avem o știre la aproape trei secole după“.
Predica printre antropofagi
La rândul său, un alt istoric, Nelu Zugravu, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, scrie în „Geneza creștinismului popular al românilor“ că „Fabulațiile din jurul Sfântului Andrei coboară în timpurile primare ale creștinismului. Cauza o constituie datele foarte sărace existente despre el în Noul Testament. Se știe că provenea din Betsaida (Galileea), era frate cu Simon-Petru și pescar asemenea acestuia și că a fost cel dintâi chemat de Mântuitor să i se alăture. După pogorârea Sfântului Duh, orice informație despre Andrei dispare din documentele neotestamentare, astfel încât nu vom ști niciodată care a fost adevăratul traseu parcurs de el în misiunea sa evanghelizatoare. B. Zimmerman a presupus că l-ar fi însoțit pe fratele său Petru în propovăduirea Legii Noi în provinciile Pontus, Galatia, Cappadocia, Asia, Bithynia, iar după plecarea celui din urmă la Roma, Andrei s-ar fi îndreptat spre popoarele «din jurul Mării Negre». Nimic sigur în această supoziție, dar, după opinia noastră, ea ar putea constitui o explicație pentru menționarea teritoriilor romane amintite în cea mai veche scriere apocrifă realizată despre Andrei – «Acta Andreae» (AA), redactată în a doua jumătate a secolului al II-lea, probabil la Alexandria. Conform acesteia, itinerarul apostolic a debutat în provinciile Pontus et Bithynia (Amasia, Sinope, Nicaea, Nicomedia), a continuat în Thracia (Byzantion, Perinthos, Philippopolis), Macedonia (Thessalonice), a revenit la Philippopolis și apoi la Thessalonice și, urmând calea maritimă până la Patrae, s-a încheiat în orașele din Achaia (Corinthus, Megara, Patrae, unde a și fost răstignit). Așadar, AA nu oferă nicio informație despre prezența apostolului în Scythia“.
O altă scriere apocrifă, citată în documentar, intitulată „Acta Andreae et Matthaei apud antropophagos“ („Faptele lui Andrei și Matei la antropofagi“), face pentru prima dată aluzie la prezența apostolului într-o regiune din afara spațiului roman. „Conform acesteia, Matei ar fi predicat printre antropofagi, dar, cum aceștia respingeau învățătura Mântuitorului, a fost închis într-un oraș, al cărui nume nu este pomenit. Urmând o poruncă a îngerului Domnului, Andrei ar fi călătorit pe mare până în ținuturile antropofagilor și, după ce l-a găsit pe antemergătorul său, s-a îndreptat spre Achaia. (...) acțiunea s-ar desfășura la nordul Mării Negre, apocrifa respectivă confirmând, astfel, o tradiție orală despre activitatea Sfântului Andrei în «Scythia»“.
Așadar, conchide el, o tradiție explicită privitoare la evanghelizarea Scythiei de către Sfântul Andrei „nu are relevanță în cele mai vechi scrieri apocrife“, iar „ea nu apare, de altfel, nici în alte lucrări de acest gen, care, influențate de literatura populară păgână, descriu viața minunată și fantastică a eroilor lor – apostoli ai Mântuitorului și ucenici ai acestora – prin ținuturi îndepărtate și printre popoare străine și ostile“. Prin urmare, concluzionează el, „creștinismul din spațiul carpato-dunăreano-pontic nu are o origine apostolică, debutul său plasându-se abia după instaurarea stăpânirii romane“.
În același studiu, autorul vorbește despre creativitatea populară, care a făcut din Sfântul Andrei protagonistul unor întâmplări miraculoase, întemeietorul unor comunități și ziditorul unor biserici așezate în locuri ciudate (păduri, peșteri), a căror amintire ar fi păstrat-o toponomastica de factură populară (Pârâiașul Sfântului Andrei, Apa Sfântului, Peștera Sfântului Andrei). „Pe drept cuvânt, Petre Ș. Năsturel a arătat că tradițiile populare ce fac din apostolul Andrei evanghelizatorul românilor sunt lipsite de orice valoare documentară și ele trebuie respinse din rândul mărturiilor invocate în sprijinul tradiției scitice a misiunii Protocletului“, iar „pentru absența Protocletului din spațiul românesc pledează și lipsa de popularitate a numelui «Andrei» în onomastica medievală românească, inexistența vreunui «Andrei» în familiile domnești din cele două țări românești extracarpatice și mai ales faptul că acestui apostol nu i s-a dedicat nicio biserică în veacurile de mijloc“.
Propovăduirea din peșteră
O altă legendă născută, răspândită și pe deplin acceptată de lumea creștină este aceea că Apostolul Andrei a locuit într-o peșteră pe teritoriul dobrogean, la mare distanță de malul Mării Negre, astăzi situată în apropierea localității Ion Corvin. Este greu de înțeles, dacă nu imposibil, cum un apostol care venea să propovăduiască creștinismul stătea departe de oameni, în pustietate. Cineva care ar fi vrut să le vorbească locuitorilor acestor ținuturi despre morala creștină și despre învățătura lui Iisus Hristos nu ar fi stat departe de ei, ci în mijlocul lor, în agora. Mai mult decât atât, în secolul I d.Hr., zona nu reprezenta nimic. Cetatea de la Tropaeum Traiani, aflată în partea de sud-vest a satului Adamclisi de astăzi, s-a ridicat mult mai târziu, pe la 107-108. Deci, putem presupune că după această dată zona s-a dezvoltat și a fost locuită.
În secolul I d.Hr., locuitorii Dobrogei se rugau la divinități păgâne din panteonul greco-roman și cel local, cum ar fi Artemis, Aphrodita, Hera, Zeus sau Apollo. În secolul II, spune istoricul Radu Petcu, sigur existau aici comunități de creștini, dovadă fiind și simbolurile creștine timpurii, care nu erau crucea, ci peștele, ancora și porumbelul. Creștinii însă se fereau să fie descoperiți, pentru că altfel ar fi fost masacrați în spectacole publice. „Creștinii erau aruncați în arenă, unde erau mâncați de animale. În scrierile antice se spune că înainte de luptele de gladiatori de la Roma se sacrificau creștini, care erau sfâșiați de animale“. Și Tomisul a avut o astfel de arenă, care se afla sub vechiul Hotel Ibis. „Probabil aici au fost executați destui creștini. Pe amprenta fostei arene a fost construită cea mai mare bazilică descoperită vreodată la Tomis, care, din păcate, a fost distrusă în perioada comunistă când s-a construit hotelul Ibis. Era un obicei ca în zonele unde au fost martirizați creștinii să se construiască astfel de biserici. De altfel, Basilica San Pietro de la Roma este construită pe fosta arenă a luptelor unde fost martirizat Apostolul Petru“.
Primele obiecte cu simboluri creștine
Primele obiecte cu simboluri creștine descoperite la Tomis au fost datate în secolul al III-lea: două opaițe și un gât de amforă. Unul dintre opaițe are pe el încrustate semnul crucii și un delfin, iar cel de-al doilea are doar cruci. „Unul a fost descoperit într-un mormânt, iar cel de-al doilea în cetatea Tomis. Gâtul de amforă a fost găsit la Carsium. Aceste obiecte puteau fi aduse în regiune fie pe mare, fie pe uscat, dar ele erau asumate, altfel obiectul cu simbol creștin nu ar fi fost găsit într-un mormânt“, explică specialistul. În prezent, opaițele se află în depozitul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța, spațiul fiind închis pentru renovare, iar amfora este piesă într-o expoziție itinerantă care acum poate fi admirată la Iași.
De altfel, creștinismul s-a răspândit din Asia, din Orientul Apropiat, fiind adus pe meleagurile dobrogene de călători, iar primii creștini au fost în Antiohia, un oraș din Siria antică, unde apar primele simboluri creștinești. „Se făceau schimburi de mărfuri, de idei și de populație. Oamenii călătoreau dintr-o parte în alta a imperiului. Creștinismul a fost răspândit foarte mult și de către soldații din Imperiul Roman. Cum era obiceiul la vremea respectivă: se recrutau soldați dintr-o provincie cucerită și se făcea o unitate militară și trimisă din Dobrogea în nordul Africii, spre exemplu, pentru că ei nu voiau ca în zonele nou cucerite să-i înarmeze pe bărbați pentru ca aceștia să se răscoale într-o bună zi, ci îi înarmau și-i trimiteau într-o altă provincie. Noi, de exemplu, în Dobrogea, avem atestate din punct de vedere militar în epoca romană timpurie niște trupe de asiatici, de palmireni. Palmira a fost un oraș antic situat în deșertul sirian“.
De altfel, învățăturile lui Iisus Hristos au pătruns cu greu, și mult timp oamenii s-au închinat la zei, iar superstițiile au însoțit poporul român mii de ani. Nicolae Iorga spune în „Istoria românilor“ că „Din păgânismul adânc înrădăcinat care a căzut încetul într-un folklore insondabil, au rămas, în jurul dracului, o sumedenie de superstiții, care leagă și dezleagă, cu strige și strigoi, cu vergelatul și alte obiceiuri care, supt nume slavone, dar desigur iară să vie de la o influență slavă, s-au păstrat până la noi“.
Capul Sfântului Andrei, adus spre închinare
După moartea sa, sfintele moaşte au fost duse la Constantinopol în timpul împăratului Constanţiu, în anul 357. Capul Sfântului a fost trimis în Patras, la rugămintea creştinilor de acolo, în timpul împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul. După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, în anul 1204, moaştele sale au fost duse în oraşul italian Amalfi, iar în anul 1460 şi capul a fost dus la Roma, pentru a nu fi pângărit de otomani. În anul 1964, Vaticanul a trimis la Patras capul Sfântului Apostol Andrei. În anul 1995, Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sărbătorii lui cu cruce roşie în calendar. În anul 1997, Sinodul BOR l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca Ocrotitor al României.