Ce a însemnat Holocaustul pentru România. 380.000 de evrei au fost ucişi. În Constanţa, urmaşii lui David au fost deportaţi în lagăre de muncă

Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele Holocaustului sunt comemorate FOTO Arhivă

În fiecare an, la data de 27 ianuarie, întreaga lume rememorează momentul eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau, marcând comemorarea la nivel internaţional a celor peste 6 milioane de victime ale Holocaustului.

Numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000, se arată în Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România.

Evreii din Constanţa au avut de suferit, la rândul lor, consecinţele politicii antisemite ale epocii, fiind internaţi începând din vara anului 1941 până în 1944 în lagărele din Osmancea, Mereni, Ciobăniţa, povesteşte dr. Florin C. Stan, profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii ,,Ovidius” Constanţa.
În lagărul din Osmancea a fost internat chiar rabinul şef al Comunităţii Evreilor din Constanţa, Joseph H. Schechter, cavaler al ,,Ordinului României”.

Două nave pline cu evrei au fost scufundate

În pofida războiului şi a politicii antisemite, România – în special portul Constanţa - a devenit în perioada 1940-1944 cel mai important loc de îmbarcare pentru emigranţii evrei ilegali care porneau spre Palestina la bordul navelor plecate din porturile româneşti. Din portul Constanţa au ieşit în acei ani 9 vase mari şi 15 vase mici, numărul evreilor care au reuşit să emigreze pe această cale ridicându-se la aproximativ 5.000 de persoane.

Ele erau atât din România cât şi din alte state europene. Din păcate, două dintre nave, ,,Struma”, în februarie 1942 şi ,,Mefkure”, în august 1944, au fost scufundate cu toţi pasagerii în număr de 769, respectiv 343. Struma a fost torpilată de către un submarin sovietic.

„Şocant: sunt oameni care continuă să nege Holocaustul“

"Poate cel mai şocant pentru mine, ca simplu cetăţean român, nu neapărat ca evreu, este că încă mai întâlnesc oameni, chiar de bună condiţie, care continuă să nege, în România, Holocaustul!? În ciuda tuturor dovezilor istorice, documentate prin fotografii, filmări şi mărturii cutremurătoare, continuă să pretindă absolut jignitor că totul a fost o invenţie, o minciună, o exagerare.

Este o formă de antisemitism concretă, prin care evreilor li se impută că au inventat totul, doar de dragul despăgubirilor materiale. E o insultă care n-ar trebui pedepsită prin lege (cum nici nu se întâmplă în România, deşi există o prevedere în acest sens), ci prin oprobiul public şi deschis al românilor. Or, nici acest lucru nu l-am văzut să se prea manifeste, în spaţiul public.", a spus Sorin-Lucian Ionescu, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Constanţa.

Vă mai recomandăm:

Cum a scăpat un evreu şi părinţii săi ca printr-o minune de lagărul de exterminare. Viaţa lui Dan Bacalu, trăită între teroare şi lipsuri

FOTO Mărturii din infern. Viaţa lui Sady Herşcovici, dat afară de la şcoală pentru că era evreu, apoi trimis în lagăr şi la construirea Canalului

FOTO Steaua lui David va lumina din nou în templul israelit. Istoria celor două sinagogi ale Constanţei

FOTO „Revelionul“ evreilor: urmaşii lui Moise au trecut în noul an, la Tulcea. Sinagoga din Constanţa este în ruină
 

FOTO „Să fii trecut în Cartea Vieţii“ şi-au urat evreii, la trecerea în noul an - 5775

Redacţia „Adevărul“ a decis să scoată comentariile de la acest articol. Mulţumim pentru înţelegere.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani