Aproape sigur: Dobrogea va fi Regiunea nr. 9 a României. Liviu Dragnea: „Suntem foarte aproape de a convinge Comisia Europeană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Liviu Dragnea este aproape sigur că Dobrogea va deveni a 9-a regiune a României în viitoarea organizare teritorial-administrativă a ţării. „Suntem foarte aproape de a convinge Comisia Europeană, pentru această formulă de 8+1 regiuni, ca la caiac-canoe“, a declarat Dragnea joi, 13 iunie, la Forumul Cooperării Descentralizate România – Franţa găzduit de Constanţa.

Întrebat despre motivele pentru care a considerat Dobrogea viabilă ca regiune de sine stătătoare, Liviu Dragnea a început să explice detaliat şi generic.

„Cel mai important criteriu în trasarea unei regiuni a fost funcţionalitatea. În grupul de lucru academic în care am lucrat la proiectul regionalizării am consultat experţi străini pentru a crea un model foarte eficient, nu pentru a copia vreun model anume. Ne interesează să creăm echilibru între zone inegal dezvoltate. Ţinem cont în primul rând de resursele din acea regiune: materiale, financiare, umane, naturale.

Resursele naturale trebuie să fie diversificate, să aibă forţă de muncă specializată cât mai mult non agricolă, să existe cât mai multe etnii, forme de relief variate, cursuri de apă şi ieşire la transport naval. Vrem ca regiunile să nu stea cu mâna întinsă la centru pentru fonduri, ci să-şi exploateze singură potenţialul. Dobrogea este o astfel de zonă, are ieşire la mare şi un centru de interes strategic incredibil - Portul Constanţa“, a spus vicepremierul, care este şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Dragnea a evitat să spună care dintre cele două oraşe, Constanţa şi Tulcea, ar putea fi reşedinţa regiunii. „Încă nu s-a decis. Vom vedea. Nu folosim cuvântul «capitală» pentru că nu va fi autonomie teritorială“, a specificat demnitarul.

Guvernul trebuie să convingă Comisia Europeană să accepte ca până la înfiinţarea celei de a 9-a Agenţii de Dezvoltare Regională pentru Dobrogea, regiunea nou-creată să fie condusă direct de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Calendarul regionalizării este bine pus la punct – a dat asigurări vicepremierul. „Dacă în octombrie va fi revizuită Constituţia, în decembrie vom stabili cine va conduce regiunea – dacă va fi dintre aleşii locali sau dacă vor fi noi alegeri. Răspunsul este da“, a răspuns evaziv Liviu Dragnea.

El a precizat că România nu-şi permite să nu fie gata cu noua organizare a ţării până la sfârşitul anului, deoarece la 1 ianuarie 2014 începe noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, iar ţara noastră trebuie să evite blocajele şi suspendările.

„Regionalizarea înseamnă şansa României pentru a se desprinde de comunism. Dacă vrem o ţară modernizată, cu perspective de dezvoltare, acum este momentul să o facem. Avem toate premisele, majoritate parlamentară care să aprobe prin procedură de urgenţă proiectele legislative“, a mai spus Dragnea.

Forumul româno-francez se află la a IV-a ediţie. Prima ediţie a avut loc în anul 2003, iar următoarele în 2005 şi 2007, fiind găzduite alternativ de România şi Franţa.

Vă mai recomandăm

Surpriza de la regionalizare. Constanţa, detronată de la rangul de capitală a Sud-Estului României

Scurt istoric despre regionalizarea României. Constanţa şi-a menţinut importanţa în orice împărţire administrativ-teritorială

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”