VIDEO Florin Piersic a debutat la 17 ani în prezenţa lui Petru Groza. Replica memorabilă a actorului: „Mă doare în fund. Să strige el mai bine decât mine!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic, emoţionat pe scena Teatrului Naţional din Cluj.

Prezenţa lui Petru Groza, fost prim-ministru comunist la începutul anilor 50, la spectacolul de teatru în care a debutat Florin Piersic, pe când avea 17 ani, nu i-a produs acestuia emoţii. Actorul a rememorat primul lui rol de teatru cu ocazia primirii premiului pentru întreaga activitate la Gala UNITER. Piersic, cu lacrimi în ochi pe scena Teatrului Naţional.

„Fă-te, mă, doctor veterinar, mă, termină! Ce cauţi tu prin nebunii ăia?” a fost reacţia tatălui lui Florin Piersic după prima piesă în care acesta a jucat.

Îndrgăitul actor avea pe atunci 17 ani şi a fost selectat de la liceu pentru una dintre scene. Piesa se numea „Pentru fericirea poporului” şi Piersic trebuia să sară pe o masă şi să strige: „Să facem grevă!”.
Se întâmpla la începutul anilor 50, pe aceeaşi scenă a Teatrului Naţional din Cluj pe care, seara trecută, Florin Piersic a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei UNITER 2019. Momentul l-a emoţionat până la lacrimi pe actor, mai ales că întreaga sală s-a ridicat în picioare şi l-a aplaudat.

Nu a fost impresionat de prezenţa lui Petru Groza

Piersic a povestit, cu mult umor, cele întâmplate: 

„Pe această scenă am debutat eu cu o singură replică: „Să facem grevă”. Replica asta se potriveşte foarte bine astăzi să o spun eu: „Să facem grevă”!. Aveam 17 ani şi am fost chemat de la liceu de cei de la Teatru. Piesa se numea „Pentru fericirea poporului”. Trebuia să sar pe o masă şi să zic: „Să facem grevă!”. La repetiţii am sărit pe masa aia de zece ori. 

La premieră cineva a venit la mine şi mi-a spus:

Bă, ştii cine e în sală? 

Cine?

Petru Groza!

Mă doare în fund!

Păi cum să te doară în fund?!

Păi să strige el „să facem grevă” mai bine decât mine. Lasă domnule că mă descurc.

Am sărit pe masa aia pe care sărisem de 10 ori şi în clipa în care am sărit, am zis: „de data asta îi omor pe părinţii mei care erau în primele rânduri să vadă că eu joc la Teatrul National,a veam 17 ani. Când am sărit s-a rupt masa cu mine, am căzut, şi acum când vă povestesc mă doare locul, şi am zis: „să facem grevă.” (cu voce stinsă) 

(Momentul începe la minutul 11)

Cnd m-am dus acasă am întrebat-o pe mama:

Cum a fost?

Extraordinar. dar vreau să te întreb ceva, întotdeauna s-a rupt masa asta cu tine?

Numai în seara asta. Dar tu, tată, ce zici?


Fă-te, mă, doctor veterinar, mă, termină! Ce cauţi tu prin nebunii ăia? Aşa am debutat eu doamnelor şi domnilor şi acuma, la 83 de ani, nu-mi vine să cred că sunt împreună cu dumneavoastră”.

Citeşte şi

VIDEO Protest inedit la Gala UNITER. Actori independenţi clujeni au reinterpretat o arie celebră: „Nu mai sunt destui bani la cultură”

GALA UNITER Andrei Huţuleac şi Ofelia Popii, cei mai buni actori în rol principal

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța