Universitate din Cluj cumpără un hotel de 5 stele cu 9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În clădirea în care se află hotelul a funcţionat fabrica de dulciuri Feleacu. FOTO: Opera Plaza

Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va avea un nou sediu - clădirea care găzduia hotelul de 5 stele „Opera Plaza”.  Pentru tranzacţie s-au alocat circa 9 milioane de euro.

Achiziţionarea de către Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului „Hotel Opera Plaza” ca sediu al Facultăţii de Drept din UBB a fost aprobată miercuri, 30 iunie 2021, prin Hotărâre a Guvernului României.

„La UBB avem un deficit major de spaţii academice, atât pentru educaţie, cât şi pentru cercetare. Spre exemplu, numai anul trecut (2020) numărul de studenţi a crescut faţă de 2019 cu 6% (cu 11% la master). În acest mandat mi-am propus să corectez acest deficit, pentru a începe apoi şi un proces de dezvoltare. Studenţii au nevoie de medii moderne de învăţare (nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiţi în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol), iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spaţii moderne şi adecvate standardelor de astăzi. După ce acoperim nevoile absolut necesare de spaţiu fizic, dezvoltările se vor face în principal în logică digitală, acolo unde acest lucru este adecvat. Pornind de la o analiză de nevoi şi de la planurile de facultate am gândit ca rector, împreună cu echipa rectoratului, un proiect investiţional pe termen lung. Sigur, mă aştept ca guvernul să ne ajute în acest demers, deoarece până acum ne bazăm mai mult pe resursele proprii decât pe fonduri specifice dedicate acestor nevoi care să vină de la stat; de asemenea, sper în continuarea şi sporirea în acest sens şi a susţinerii autorităţilor locale, foarte bună până acum, deoarece UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din ţară, susţinând şi dinamizând astfel tot oraşul. În acest caz concret, proiectul specific iniţiat de Rector şi Facultatea de Drept a fost discutat şi aprobat de Consiliul de Administraţie şi de Senatul UBB, iar astăzi a fost aprobat şi de Guvernul României. Deşi l-am iniţiat, nu am vrut să vorbesc public despre acest proiect concret până nu aveam aprobarea guvernului. Acum o avem, astfel că pot spune public că Facultatea de Drept a UBB - una dintre cele mai mari ca număr de studenţi -, va avea un nou sediu modernizat, iar achiziţia acestui spaţiu îi va rezolva problemele de infrastructură academică pentru mulţi ani de acum încolo!”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Cu o tradiţie academică de 440 de ani (începută în 1581), UBB are 22 de facultăţi, grupate în şase şcoli academice/de ştiinţă, şi o comunitate de peste 50.000 de membri, cea mai mare şi una dintre cele mai prestigioase din ţară, distribuită în 8 judeţe şi 11 oraşe.

Cumpărat cu 9 milioane de euro de la un om de afaceri din Cluj

Senatul UBB Cluj a decis în şedinţa de luni, 15 martie, alocarea sumei de 44 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro) pentru a fi cumpărat Hotelul Opera Plaza, a declarat preşedintele Senatului UBB Cluj, Florin Streteanu.

 Hotelul are 64 de camere, care vor fi transformate pe viitor în săli de curs, laboratoare şi birouri. Clădirea se află în centrul oraşului, la distanţă mică de vechiul sediu al Facultăţii de Drept. 

Hotelul a fost vândut de omul de afaceri clujean, Călin Buzoianu. Clădirea din centrul Clujului a găzduit înainte fabrica de dulciuri „Feleacu”, cunoscută în toată România. Fratele acestuia, Octavian Buzonianu, a candidat ca independent, susţinut de PSD, la alegerile locale în Cluj-Napoca. 

Vă mai recomandăm 

 

UBB este singura universitate a ţării prezentă în prestigiosul clasament Shanghai al universităţilor lumii

   

Două universităţi din România în cel mai prestigios clasament european. Universitatea Babeş-Bolyai, pe primul loc

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026