Video Show de 2 milioane de euro și ore de așteptări. Prestația lui Timberlake la Electric Castle, criticată de Codin Maticiuc: „A făcut doar jumătate din program pentru că îi era friguț”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

72.000 de persoane au participat la a doua zi de Electric Castle, în care actorii principali au fost Justin Timbarlake, care percepe circa 2 milioane de euro pentru un show, și ploaia care a cauzat ore întregi de așteptare pentru fanii care voiau să ajungă la festival sau să se întoarcă acasă.

Justin Timberlake a făcut show pe ploaia torențială de la Bonțida. FOTO: EC/Morar Elisa

„Cry me a river”, una dintre piesele de la începutul concertului lui Justin Timberlake, a fost în ton cu vremea din a doua zi de Electric Castle.

La Cluj, a plouat râuri întregi peste cele 72.000 de persoane prezente la festivalul de la castel. Cu toate acestea, fanii festivalului și ai lui Timberlake nu au plâns, ci s-au distrat la showul care a început cu întârziere de câteva zeci de minute în speranța că ploaia care putea pune în pericol siguranța artistului să se mai domolească. Ploaia torențială a continuat însă, fără încetare, ore întregi.

Ploaia l-a luat prin surprindere și pe fostul membru al legendarei 'N Sync. Acesta le-a spus fanilor că este pentru prima dată în România și a întrebat: „Așa este vremea întotdeauna pe timpul verii?” Când fanii au răspuns negativ, Timberlake a exclamat: „Ați pregătit ploaia asta special pentru mine?” și i-a consolat pe oamenii care stăteau de ore întregi sub ploaia torențială: „Pe ploaie sau soare, haideți să ne distrăm”.

Distracție de cel puțin 1,9 milioane de dolari

Timberlake a pus în scenă un show interesant, împreună cu el urcând instrumentiști, vocaliști și dansatoare care au condimentat hiturile cunoscute ale artistului. 50 de camere de hotel a cerut starul, din aprilie, la trei hoteluri diferite pentru însoțitorii lui, pentru a-și putea alege cea mai bună variantă.

Pop starul a mai cerut o bucătărie extinsă alimentată cu alimente organice, în zona de backstage, iar în apartamentul prezidențial unde a fost cazat, într-un hotel de 5 stele din centrul Clujului, a cerut banane, lămâi și fructe de pădure.

Zeci de mii de oameni au dansat pe hit-uri precum Cry Me a River sau Rock Your Body, Can’t stop de feeling”, „Senorita”, „Sexy Back”, „Cry me a river” şi „Rock your body”.

Distracția cu Timberlake a durat circa o oră și 15 minute, iar costurile unui asemene spectacol nu sunt mici deloc. Artistul american solicită onorarii între 1,9 și 5,075 milioane de dolari per concert, potrivit agenției Seattle Entertainment Group, citată de Termene.ro.

Criticat de Codin Maticiuc și Edy Chereji

Printre participanții la spectacol a fost și Codin Maticiuc, producător de film, om de afaceri și scriitor. Acesta s-a declarat dezamăgit de prestația vedetei americane, însă a lăudat show-ul făcut de Inna.

„... Justin a cântat cu șapcă și ochelari, geaca cu gluga și pantaloni de sky și s-a plâns de ploaie non stop cât nu a cantat. A făcut doar jumătate din programul anunțat pentru că îi era friguț. Asta în timp ce zeci de mii de oameni stăteau de ore întregi în ploaie ca să-l aștepte”, a scris, printre altele, Maticiuc pe pagina sa de Facebook.

Inna a cântat în ploaie, fără vreo geaca sau pelerina și chiar fără nimic pe cap. A dansat și a mulțumit organizatorilor non stop”, a continuat acesta.

Showul a fost criticat și de unul dintre co-fondatorii Untold.

„Felicitări colegilor de la @electriccastle care au adus un artist cu un show ce avea toate ingredientele de a fi wow și pe ploaie și pe soare!

Știu câtă muncă este în spate, câte riscuri îți asumi ca organizator mai ales într-un context socio-economic cum a fost cel din ultimul an. Și mai ales când știu cât de puțin poți controla toanele unui superstar.

Nu e vina organizatorului atunci când un artist are o zi în care uită că publicul ar vrea să vadă un profesionist ce aduce maximum bucurie pe scenă, indiferent de vreme și vremuri.

Din păcate pe @inna am ratat-o aseară, dar am auzit numai lucruri faine despre showul ei, de la oamenii care au stat în ploaie, alături de ea”, a scris și Edy Chereji, Co-founder & Chief of Public Affairs UNTOLD UNIVERSE.

Ploaie și ambuteiaje

Distracția a durat circa o oră și un sfert și pentru mulți participanți ai festivalului a început calvarul întoarcerii acasă.

Având în vedere prăpădul pe care l-au făcut furtunile seara trecută în toată România – acoperișuri smulse, copaci căzuți peste mașini, case inundate și distruse și chiar o femeie decedată – pare aproape indecent ca participanții la Electric Castle să se plângă de faptul că au stat ore întregi în ploaie să aștepte autobuzele care să-i ducă pe domeniul Banffy din Bonțida, unde are loc festivalul, respectiv înapoi acasă. Și totuși...

Fanii care au ajuns în jurul orei 19.00 la Iulius Mall, locul de unde pleacă autobuzele spre Bonțida, au avut de așteptat circa o oră jumătate-două până să urce într-un bus spre festival. Asta deși prețul biletului nu este mic deloc - 35 de lei pe cursă. Practic, 70 de lei dus-întors. Traficul a fost, de asemenea, destul de aglomerat, astfel că a durat minimum  trei ore până să ajungi la festival. Nici la întoarcere nu a fost mai bine. Cei care au venit chiar după concertul lui Justin Timberlake au avut de așteptat ore întregi.

Redăm mai jos câteva reacții din social mediale ale participanților:

„Noi am stat 1 ora și un sfert să urcăm în bus, alții după noi 1 oră jumate. Ceva s-a schimbat în organizare anul asta, că și mașinile au făcut 3 ore, în loc de 2 ca anii trecuți. Anii trecuți stăteai la coadă la bus maxim jumate de oră... Toata lumea îi injură pe bună dreptate”, a scris George.

„La tren am stat 1 ora și 40 minute”, a scris Ștefan.

„3 ore blocați în trafic să ajungem la festival și peste 2 ore jumate înapoi. Măcar nu am stat in ploaie. Ajungi la intrare un haos. Era ok să scrie rând băieți , rând fete așa ajungi în față și trebuie să te schimbi de la rând, fetele erau verificate la un singur rând unde toti se împingeau . Cea mai proasta organizare pe care am vazut-o. Prima și ultima data cand cumpăr bilet la acest festival”, a scris Adina.

„2 ore 45 am stat în parcare sa mergem acasă, deci merge și mai rău”, a menționat Florin.

„Prima mea impresie după primul festival? Cea mai proasta alegere. Am zis ca ce ar putea sa fie asa de rau sa te cazezi pentru o zi la un cort si sa mergi sa iti vezi artistul preferat? Ei bine, a fost ceva ce nu as mai repeta in viata asta. Norocul a fost ca am stat totuși intr-un mic camping privat unde erau doar câteva corturi si condiții mai mult decât decente, conditii care mai mult ca singur ca nu erau la fel in camping-ul festivalului. Ar fi existat si varianta sa stai la un hotel sau o pensiune si sa folosești transportul public, dar cand odată cu tine mai pleacă alte câteva sute de persoane, uzi pana la piele, plini de noroi si infrigurati si trebuie sa mai stai la coada câteva zeci de minute bune sa prinzi un loc intr-un autocar, e ceva groaznic.Asa ca după 6 ore de stat intr-o ploaie torentiala, apare si artistul preferat, si te gândești ca a meritat sa induri atata ploaie si frig, dar sincer nu a fost chiar asa. Reprezentațiile din festivaluri sunt scurte, nu au aceeași "pasiune" si același vibe ca intr-un concert”, a scris Ramona.  

Cei care au mers cu mașinile la festival au avut de așteptat și 3 ore pentru a ieși din Bonțida din cauza că multe automobile s-au împotmolit în parcările noroioase.

Organizatorii au recomandat mersul cu autobuzul la festival anunțând că sunt puse la dispoziția fanilor 100 de mașini. Se pare că joi acestea nu au făcut față. Vezi aici câteva recomadări ale organizatorilor. 

Totuși, cei mai mulți participați la festival s-au distrat de minune și și-au asumat tradiția EC, anume că șansele sunt să plouă torențial fix în zilele de festival. 

Ieșirea din parcările EC a fost un calvar.

Prețuri de Cluj

„Biletul de autobuz/tren 35 RON per călătorie?! Alooo EC credeți că suntem milionari în euro? Pe lângă alte taxe de 155 - 255 RON personalizare bilet...Jaf pe față. Ultima ediție la care voi particip”, spune un participant la festival pe Facebook.

Ceea ce trebuie să știe participanții este că la EC vorbim despre „prețuri de Cluj”, de la biletul de autobuz la mâncarea și băutura din festival.

Astfel, un burger costă în medie 45 de lei, cam la fel cu un meniu cripsy strips cu cartofi prăjiți. O porți de cartofi prăjiți simpli ajunge la 16 lei, iar cei care vor „belgian fries” scot din buzunar 32 de lei. O paella costă 69 de lei, iar o clătită 25 de lei. Pentru un pahar de vin scoți din buzunar 27 de lei, pe un cocktail Cuba Libre 36 de lei, o bere 21 de lei, o apă de 0,5 - 11 lei. Cu toate acestea, cei care vor să cheltuiască mai puțin au posibilitatea să-și cumpere mâncare și băutură de un supermarket amenajat în festival.

A doua zi a EC a fost dedicată lui Justin Timberlake. FOTO: EC

Ce urmează vineri

Vineri, pe scenele Electric Castle sunt așteptate zeci de artiști, printre care legendară trupă rock Queens of The Stone Age. Noul lor album, In Times New Roman…, pe care îl vor prezenta și pe scena principală a festivalului, reprezintă o întoarcere la stoner rock, subgenul care a transformat QOTSA în una dintre cele mai influente trupe a ultimelor decade. De altfel, riff-urile intră în coloana sonoră a întregii zile, la Electric Castle. Leprous, una dintre cele mai apreciate trupe de progressive metal, The Amazons, un cocktail de rock alternativ și indie apreciat de critici, dar și moldovenii de la Zdob și Zdub se asigură că fanii genului au opțiuni în programul zilei.

Netsky b2b Nightmre - un titan al Drum’n’Bass își unește forțele cu unul dintre cei mai inovatori producători de muzică electronică. Rezultatul pe care mii de fani au șansa să-l vadă, în această seară, este un maraton sonor de o energie pură, într-un haos controlat. Muzica house devine terapie la miezul nopții cu Jayda G, artista canadiană nominalizată la Grammy.

Zecile de activități pregătite la Electric Castle 2025 transformă festivalul într-o experiență completă, zi și noapte. Cei ce vor să-și testeze intuiția sunt invitați in castel, să descopere „Traitors”, trădătorii ce se ascunde chiar printre prieteni. În EC Village continuă sesiunilre de stand-up cu echipa Comedy Box – Maria Popovici, Frînculescu, Mirică, Ioana Luiza și alții, completate de activități de wellness, aduse de FundaMental.

Toate detaliile despre evenimentele din festival și programul complet pot fi găsite în aplicația Electric Castle și pe www.electriccastle.ro .

Cei mai mult participanți la festival s-au distrat de minune. FOTO: Andrei Nemeș