Pistolar la nuntă. Tânăr reținut de polițiști pentru c-a tras cu un pistol cu bile în sala de petrecere

0
Publicat:

Un bărbat de 28 de ani a fost reţinut de poliţişti, duminică, 11 septembrie, fiind acuzat că ar fi tras cu un pistol Airsoft, la o sală de evenimente.

Bărbatul care a tras cu pistolul la nuntă a fost reținut de polițiști.

O altercație a avut loc la un nuntă de pe strada Plevnei din Cluj-Napoca, unde un bărbat a scos un pistol de tip Airsoft și a amenințat mai mulți nuntași. 

Se pare că altercația a fost provocată pe fondul consumului de alcool, când mai mulți nuntași au început să se certe și apoi să se amenințe în urma unor neînțelegeri. A fost momentul în care unul dintre ei a scos un pistol cu care și-a amenințat rivalii, a tras două focuri, apoi s-a făcut nevăzut.

Inițial, oamenii s-au speriat și au crezut că este vorba de un pistol real, însă ulterior s-a dovedit că arma cu care bărbatul i-a amenințat pe ceilalți era, de fapt, un pistol Airsoft. Alertați, polițiștii au sosit în scurt timp la fața locului și au demarat o anchetă. Bărbatul a fost în cele din urmă reținut pentru 24 de ore.

Ce spun polițiștii

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în timpul evenimentului privat, în curtea exterioară a spaţiului respectiv, ar fi fost un conflict spontan între participanţi, iar un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Floreşti-județul Cluj ar fi ameninţat celelalte persoane cu un pistol tip Airsoft, iar apoi ar fi tras două focuri.

„La data de 11 septembrie, în jurul orei 04.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la o altercație care a avut loc între mai multe persoane, la o sală de evenimente din municipiu, unde un bărbat ar fi amenințat și utilizat o armă neletală și nesupusă autorizării, de tip Airsoft.

La scurt timp de la sesizare, polițiștii au identificat persoana în cauză, față de aceasta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În urma incidentului nu au fost persoane rănite”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Potrivit acestora, bărbatul ar fi părăsit locul cu un autoturism când și-a dat seama de gravitatea situației, însoțit de alte două persoane. Nu a ajuns însă prea departe. La scurt timp, pistolarul a fost identificat și reținut de poliţiştii trimiși pe urmele sale.

Ce se întâmplă în continuare

În acest caz, anchetatorii au întocmit și un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

„Faţă de persoana în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propuneri legale. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Totodată, în cadrul verificărilor demarate, s-a stabilit că la incident ar fi participat încă un bărbat, fiind continuate activităţile investigative, în vederea depistării şi luării măsurilor legale şi faţă de acesta”, au detaliat reprezentanții Poliției Cluj.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune