Percheziții DNA la Cluj: un angajat ISU se numără printre cei vizați

0
Publicat:

DNA cercetează la Cluj un dosar de corupție în care suspect este un angajat al Institutului pentru Situații de Urgență.

Au avut loc percheziții și la sediul ISU Cluj. FOTO: ISU

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari - efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2021-2022, precizează DNA într-un comunicat de presă.

În cursul zilei de 31 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat percheziții în șase locații din care una reprezintă sediul unei instituții publice din municipiul Cluj, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale de pe raza județului Cluj, arată sursa citată. 

 „În cursul zilei de astăzi, DNA Cluj a efectuat activități de control ce vizează un angajat din cadrul unității noastre”, au precizat, ieri, reprezentanții ISU Cluj. 

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează Reprezentanții DNA. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG