Pățania unui englez care a călătorit cu trenul de la Timișoara la Cluj. „Acum puteți vedea vinovatul” VIDEO

0
Publicat:

Un vlogger britanic care călătorește în România a vizitat Timișoara și Clujul, iar drumul dintre cele două burguri din Vestul României l-a parcurs cu trenul. La final, el a relatat întreaga experiență într-un filmuleț pe care l-a postat pe YouTube.

Dylan s-a declarat surprins neplăcut de condițiile din tren. FOTO Captură video

Dylan, un tânăr britanic care vizitează lumea își filmează propriile experiențe pentru a le împărtăși cu fanii săi de pe YouTube, aproape 200.000, a ajuns și în România. El a ales să călătorească de cele mai multe ori cu trenul, iar la fel ca a procedat și când a „legat” Timișoara de Cluj.

Pentru a nu risca nicio surpriză neplăcută, bărbatul și-a luat bilet de tren la clasa I, dar nu a fost suficient pentru a scăpa de probleme. Iar prima dintre ele a fost încă de când s-a urcat în tren. Scaunele au fost inconfortabile, iar condițiile au lăsat de dorit.

„Din păcate, singurul lucru bun pe care îl pot spune despre aceste scaune este că locul în care îți întinzi picioarele este destul de generos, chiar dacă ai pe altcineva în fața ta”, a spus turistul britanic, dezamăgit de condițiile din tren, potrivit Fanatik. Concluzia lui nu putea fi decât una singură: „Sunt cele mai rele condiții la clasa I din Europa”, a adăugat el. 

Dylan s-a plâns apoi și de faptul că toaleta din tren era murdară, însă problemele nu s-au oprit aici. Pe drum, trenul a oprit și a pierdut două ore. Abia la final, când a ajuns în Cluj cu o întârziere de aproape două ore, Dylan a aflat ce se întâmplase: locomotiva s-a defectat, iar CFR a trebuit să trimită o altă locomotivă pentru ca trenul să poată ajunge la destinație.

În final am ajuns la Cluj-Napoca care de altfel este un oraș înghesuit frumos în inima istorică a Transilvaniei, după aproape două ore întârziere. (…). Acum puteți vedea vinovatul întârzierii, o locomotivă CFR clasa 64 diesel electric, dar și locomotiva electrică care ne-a salvat”, a relatat englezul, după care a adăugat modelul de locomotivă care i-a adus pe pasageri datează încă din anul 1973, având în vedere uzura sa.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție