Imagini cu Stalin, Hitler şi ISIS, la concertul unei trupe maghiare susţinut în centrul Clujului: „Ne exprimăm regretul că mesajul n-a fost înţeles“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concert Beatrice la Zilele Culturii Maghiare 2016. FOTO: ZCM

Poliţia s-a autosesizat în legătură cu concertul formaţiei Beatrice care a avut loc în centrul oraşului Cluj-Napoca, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Poliţiştii analizează dacă în cadrul evenimentului au fost încălcate prevederile privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Formaţia este cunoscută pentru melodiile cu mesaj iredentist.

“Poliţia Cluj s-a autosesizat în legătură cu concertul formaţiei Beatrice din cadrul Zilelor Culturale Maghiare. Un poliţist specializat şi un procuror analizează dacă manifestarea întruneşte elementele unor infracţiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, a declarat, pentru “Adevărul”, Carmen Jucan, de la Biroul de Presă al IPJ Cluj.
 

Imagini cu Stalin şi Hitler

Cel mai controversat moment al concertului, care a avut loc pe data de 16 august, a fost cel în care formaţia Beatrice a interpretat melodia “Secolul XX”. Pe ecranul din spatele scenei au fost proiectate  imagini cu Hitler, Lenin şi ISIS. De asemenea, solistul Nagy Fero şi-a făcut intrarea în scenă în timp ce din boxe răsuna strigătul „Allah Akbar”. 


Versurile melodiei “secolul XX”:

“M-am născut ungur

Şi am fost surghiunit de trădatori şi de oameni răi

Urăsc secolul XX

Nu ştiu ce va mai urma

E un coşmar

1956

O, Dumnezeule, spune-mi te rog!

Cât va mai dura asta

Teroare albă, Dachau, Siberia, Trianon, Cotul Donului

Horthy a venit pe cal alb

Stalin a venit cu tancuri

Hitler şi-a adus arma-minune

Istoria ne-a băgat în buzunarul ei.

Cortina de fier, teroare roşie”

Repertoriu cu mesaje iredentiste 

Solistul trupei Beatrice, Nagy Fero, este cunoscut pentru cîntecele sale în care sunt promovate mesaje cu caracter revizionist şi iredentist. “Unul dintre cântecele preferate ale lui Nagy Fero este „Lesz, Lesz, Lesz”(Va fi, va fi, va fi), care, de altfel, este piesa de bază la fiecare concert. Cântecul conţine mesaje precum: Lesz, lesz, lesz, csak azért is lesz! Hegyen-völgyön lakodalom, ünnep lesz. Lesz, lesz, lesz, csak azért is lesz! Miénk lesz még Kassa, Pozsony, Eperjes! (Va fi, va fi, va fi, pur şi simplu, pentru că va fi! Vor fi nunţi şi sărbători în munţi şi văi, Va fi, va fi, va fi, pur şi simplu, pentru că va fi! Al nostru va mai fi Kosice, Bratislava, Presov! Un alt vers spune că şi Clujul va fi din nou maghiar. Lesz, lesz, lesz, csak azért is lesz! Kolozsvár is újra magyar város lesz! (Va fi, va fi, va fi, pentru că va fi! Clujul va fi din nou oraş maghiar!)”, scrie ziarul Faclia de Cluj. Această piesă nu a fost interpretată în cadrul concertului.
 

 

Reacţia organizatorilor 

Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj au arătat, într-un comunicat trimis joi seara, că în presă au apărut „informaţii tendenţioase şi trunchiate”: “Ne exprimăm regretul că mesajul transmis în cadrul concertului nu a fost înţeles, iar către publicul larg a fost transmis un mesaj greşit. Pe ecranele din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în timpul melodiei "Secolul XX", au apărut imagini cu figuri care au marcat într-un mod tragic şi regretabil istoria europeană şi mondială. Precizăm că versurile cântecului se îndreaptă împotriva acestor figuri istorice şi a ideologiilor nocive ale acestora. Versurile cântecului caracterizează actele acestora drept "teroare" şi <<coşmar>>”. 

Pe de altă parte, în comunicat se arată: “Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se delimitează în mod categoric de orice declaraţie sau gest cu caracter discriminator sau instigator la ură şi, în general, de orice declaraţie sau gest care ar putea leza publicul. Organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj condamnă orice acţiune extremistă. Zilele Culturale Maghiare din Cluj reprezintă de 7 ani un eveniment cultural care este o punte între comunitatea maghiară şi comunitatea română. Am fost şi suntem susţinătorii tuturor evenimentelor care au sprijinit şi sprijină Clujul în demersurile sale de a deveni Capitală Europeană a Tineretului in 2015, respectiv pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021”.

„Naţionalism provocator”

Organizatorii consideră ă ştirea difuzată la nivel naţional de postul public “pune  în mod nejustificat şi regretabil, într-o lumină negativă Zilele Culturale Maghiare din Cluj şi este de natură să aducă atingere reputaţiei şi bunei funcţionări a evenimentului. Subliniem că Zilele Culturale Maghiare sunt o manifestare de mare anvergură, includ 500 de evenimente, se desfăşoară pe durata a opt zile şi au anual un public multietnic care ajunge la 300.000 de persoane, iar numărul de parteneri instituţionali se ridică la 100. Clujul a suferit suficient ca urmare a naţionalismului provocator, iar materialele de presă care au un caracter tendenţios şi manipulator pot să ducă la erodarea climatului de colaborare şi de convieţuire absolut normală, într-un oraş care, în sfârşit, şi a recăpătat statutul de capitală a Transilvaniei din punct de vedere economic, social şi cultural”.

Citeşte şi:

Încep Zilele Culturale Maghiare. Ce recomandă organizatorii la aniversarea a 700 de ani de când Clujului e oraş liber

Evadare în trecut. De Zilele Culturale Maghiare, o stradă din Cluj se transformă într-un sat medieval cu cavaleri, căruţe de epocă şi carusel din lemn

Zilele Culturale Maghiare la Cluj: 8 zile, peste 500 de evenimente, peste 30 de spaţii din Cluj

Cu ce îşi momeşte cel mai colorat festival al Clujului participanţii de toate vârstele: cinema în aer liber, sufragerie urbană, ”Frăţia inelelor”

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple