România, prinsă între imperialismul rusesc şi iredentismul maghiar

0
0

Împrumutul de zece miliarde de euro acordat de Rusia Ungariei pune într-o lumină nouă atacurile Budapestei asupra Transilvaniei. România s-a trezit prinsă între imperialismul rusesc care îşi arată colţii în Republica Moldova şi iredentismul Ungariei care face deja valuri violente în Transilvania. Statul român trebuie să iasă din letargie şi să îşi întărească autoritatea, pentru că vremea toleranţei prost înţelese a trecut.

Măsuri împotriva extremiştilor maghiari erau necesare de mult. Nu era nevoie să asistăm la violenţe la Târgu Mureş ca să aflăm ce le poate pielea unora din Jobbik sau din Garda Maghiară. Am cerut ca Vona Gabor să fie declarat indezirabil din luna august a anului trecut şi am depus şi o plângere penală în acest sens. Peste ea s-a aşternut tăcerea. Acum, o lege împotriva tuturor manifestaţiilor şi organizaţiilor extremiste îşi aşteaptă votul final în Parlament, dar se va prezenta în faţa plenului cu avize negative probabil pentru că decidenţilor nu li s-a părut important să oprim valul extremist care bântuie prin Transilvania. Poate măcar acum, în al 11-lea ceas, colegii mei vor înţelege cât de important este să avem cadrul legislativ adecvat pentru a da un răspuns ferm acţiunilor extremiste, mai ales că ele fac parte dintr-un plan mai larg de destabilizare a României.

Dacă nu punem stavilă extremismului maghiar lăsăm Rusia să-şi facă mendrele în România via Budapesta. Acest lucru devine din ce în ce mai clar. Iar Jobbik este finanţat nu doar din Iran, ci şi din Federaţia Rusă, în capitala căreia Vona Gabor a şi fost prezent pentru a ţine discursuri inflamatoare.

Dacă nici acum nu ne unim în faţa pericolului anti-românesc, înseamnă că nu am înţeles nimic din ostilitatea cu care România trebuie să lupte atât pe partea vestică (Budapesta), cât şi pe partea răsăriteană (Moscova). Această lege anti-extremism nu este una politică şi nu ar trebui votată în funcţie de cine a depus-o sau de apartenenţa politică a iniţiatorului, ci de interesul naţional. Dacă mai suntem capabili să mai avem un interes naţional. Dacă nu, putem să dăm câte declaraţii belicoase vrem la televizor, Jobbik şi aliaţii îşi vor face de cap în continuare în Transilvania, iar România va deveni graţie lor un focar de instabilitate, în timp ce Rusia îşi va freca mâinile şi îşi va face jocurile dinspre est. Aceasta este miza votului de marţi pentru propunerea legislativă pentru interzicerea manifestărilor şi organizaţiilor de tip extremist.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite