FOTO VIDEO Preoţii ortodocşi de la Catedrala Mitropolitană din Cluj au rostit rugăciuni în memoria Reginei Ana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce dimineaţă, preoţii greco-catolici au ţinut o slujbă în memoria Reginei Ana, seara, de la ora 19.00, s-au rostit rugăciuni în Catedrala Ortodoxă din Cluj.

Puţin după ora 19.00, după slujba de vecernie la ortodocşi, preoţii din Catedrala Mitropolitană din Cluj au oficiat un scurt moment în memoria Reginei Ana. S-au aprins lumânări şi s-au rostit rugăciuni pentru suverana neîncoronată a României. La acest moment au participat simpatizanţi ai familiei regale, unii participaseră marţi dimineaţa la slujba oficiată de greco-catolici la Catedrala Schimbarea la Faţă.

Regina Ana a murit luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani într-un spital din Elveţia. Sicriul cu corpul neînsufleţit al reginei va ajunge marţi, 9 august, la ora 15.15, la Aeroportul Otopeni. De acolo va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Regina va fi înmormântată sâmbătă, 13 septembrie. La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă. 

Rugăciune în memoria Reginei Ana la Catedrala Ortodoxă din Cluj

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Slujbă la Cluj pentru Regina Ana. Preot: Ea a avut cinci copii. Azi, femeia zisă creştin-europeană e zgârcită exact în acest registru

Istoric din Cluj, despre Regina Ana: „Din păcate, pentru naţiunea română, a fost o regină a României în exil“

Regalist din Cluj: „Regina Ana fost printre puţinele personalităţi din România faţă de care nimeni nu a avut nimic de spus negativ“

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat