Curtea de Apel Cluj a decis: viceprimarul Gheorghe Şurubaru este incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat, vineri, în primă instanţă în cazul viceprimarului clujean Gheorghe Şurubaru, care este acuzat de ANI de incompatibilitate. Judecătorii au dat câştig de cauză Agenţiei Naţionale de Integritate. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Biroul de presă al Curţii de Aple Cluj a transims către Adevărul hotărârea luată de instanţă astăzi : “Respinge cererea formulată de reclamantul Şurubaru Gheorghe ,în contradictoriu cu pârâta ANI. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune sub sancţiunea anulării, la Curtea de Apel Cluj”. Şurubaru a contestat în instanţă decizia prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 - 30 mai 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al S.C. Euro Divers S.R.L.

Şurubaru rămâne viceprimar

Şurubaru rămâne viceprimar până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei. Sanacţiuna pentru incompatibilitate este: „Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. 

Şi-a dat demisia şi a fost reales 

Şurubaru şi-a dat demisia pe, 11 iulie, în şedinţa de Consiliu Local invocând motive personale. Liderul PDL din CL Cluj, Radu Moisin, fost primar interimar al Clujului, a fost cel care l-a propus, din nou, pe Gheorghe Şurubaru, să ocupe funcţia rămasă vacantă. Zis şi făcut. Şurubaru a redevenit viceprimarul Clujului cu 14 voturi pentru. L-au ales reprezentanţii PDL şi UDMR, cei din partea USL părăsind sala. 

Citeşte şi 

Viceprimarul Clujului, în incompatibilitate. A fost în paralel funcţionar public şi administrator de firmă

USL Cluj cere Prefecturii să atace în contencios realegerea lui Gheorghe Şurubaru în funcţia de viceprimar al Clujului

Jocul de-a funcţia. Unul dintre viceprimarii Clujului şi-a dat demisia în şedinţa de Consiliu Local. A fost reales 2 ore mai târziu în aceeaşi funcţie

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!