Cum vedea Nicolae Steinhardt păcatele capitale. „Invidia este act de sinucidere emoţională, sinonim cu a bea otravă aşteptând să moară altul în locul tău“
0Omul este un univers creat şi alimentat de suma alegerilor pe care le face, spune preotul Dorel Gălan. Acesta consideră că păcatul trebuie privit drept o realitate zilnică şi atâta timp cât există păcat există şi libertate.
Plecând de la exemple din cărţile sfinte, de la idei aprig dezbătute de filosofi, psihologi şi teologi, „Adevărul“ vă prezintă serialul „Duhovnic online“, cu teme religioase explicate oamenilor în termenii prezentului. Cel care lămureşte principalele probleme este preotul Dorel Gălan din Cluj, dar sunt consultaţi şi alţi specialişti în diverse domenii. Împreună vom încerca să vă spunem de ce „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“, care este decalogul omului modern şi povestea din spatele unor simboluri creştine, unde e limita compromisului/libertăţii şi de unde începe păcatul/cenzura, dar şi cum îi putem aduce pe cei mai mici dintre noi aproape de biserică fie că se numeşte ea ortodoxă, greco-catolică, catolică, reformată, musulmană, budistă şi lista poate continua.
„În literatură ascetică sunt precizate cele 8 gânduri sau păcate capitale, care prin contopirea păcatului mândriei cu «slava deşartă» s-au consacrat că fiind şapte şi cunoscute că atare: mândria, lenea, lăcomia, desfrânarea/curvia, iubirea de bani/avariţia, mânia şi invidia. Vă propun însă o abordare altfel a păcatelor capitale, cea a părintelui Nicolae Steinhardt“, afirmă preotul Dorel Gălan.
Potrivit părintelui din Cluj, o discuţie despre libertate şi liber arbitru atrage după sine o alta, despre consecinţele alegerilor pe care le facem, despre libertatea direcţionată spre aspectele „neecologice“ ale umanului, atât cele îndreptate spre propria persoană, cât şi cele care îi afectează pe cei din jur - acestea reprezintă spectrul larg al păcatului.
„Atâta vreme cât există libertate, există şi păcatul, cel puţin că probabilitate, dacă nu că act. Că păcatul este o realitate - mă aştept şi la comentarii că ideea de păcat e o invenţie a religiei/Bisericii/etc - o demonstrează instanţa conştiinţei morale din om, instanţa care apreciază, fie aprioric, fie aposteriori, calitatea morală a acţiunilor noastre“, adaugă preotul.
Vă prezentăm mai jos o altfel de viziune despre cele 7 păcate capitale - mândria, lenea, lăcomia, desfrânarea/curvia, iubirea de bani/avariţia, mânia şi invidia -, viziunea părintelui Nicolae Steinhardt, interpretată de preotul clujean:
„1. Prostia
Prostia nu e altceva decât actul de autosabotare a acţiunilor care îţi aduc fericirea. AndreiPleşu spunea: «prostul ŞTIE, nu are îndoieli, e competent în orice domeniu...aşa că dacă ai impresia că ştii multe, întreabă-te dacă nu cumva treci printr-o criză de prostie». Combaterea păcatului prostiei se face prin modestie: «aş da tot ce ştiu, pentru jumătate din ce ignor», spunea filosoful Descartes.
2.Recursul la scuze
E important să ai obiective, vise de realizat, dar mai important e să te trezeşti din visare şi să te apuci de treaba. Cădem în acest păcat ori de câte ori adoptăm atitudini reactive din gama «da...dar» sau tragem concluzii înaintea experienţei, demonstrând de ce nu va funcţiona un lucru sau altul.
4. Invidia
E o expresie a prostiei, o formă brută a acesteia; invidia este act de sinucidere emoţională, singurul care suferă în actul invidiei fiind invidiosul, nu şi invidiatul. A fi invidios e sinonim cu a bea otravă aşteptând să moară altul în locul tău. Invidia se tratează cu autocunoaştere şi dialog interior.
5. Trufia neroadă
Prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul. Privind doar din perspectiva proprie, omul îşi face clădeşte o lume a să care seamănă cel mai mult cu el, nu cu realitatea. Aş numi acest păcat «complexul Gulliver» că supraestimare a propriei persoane. Se spune că un cocoş i-ar fi zis armăsarului din grajd care dădea nervos din copite: «Prietene, mai uşor că ne călcăm pe picioare!»
6. Turnătoria
Păcat perfid prin care se distruge sentimentul încrederii în oameni; cred că societatea noastră încă e marcată, pe toate planurile, de acest flagel al delaţiunii.
Să nu ne mirăm că vedem oameni depresivi, anxioşi atâta timp cât nu avem încredere unii în alţii că să mai preluăm din poverile sufleteşti ale celor prea împovăraţi.
7. Răutatea gratuită
Răul gratuit, răul pur, «nejustificat», plăcerea de a produce suferinţă reprezintă o schizofrenie emoţională, o atrofiere severă a «inimii». Aşa au fost posibile Holocaustul, crimele comunismului şi orice fel de genocid. Aceste extremisme reprezintă viziuni antropologice deviate.
Părintele Steinhardt mai adaugă şi a opta «dragostea cu de-a sila»“.
Mai puteţi citi:
Care e „stresul“ lui Dumnezeu? Preot: „De multe ori invocăm libertatea ca să ne justificăm viciile“
„Teroriştii“ lui Dumnezeu. Preot ortodox: „Indiferenţa religioasă e o altă formă a radicalismului“